Coronavirus

CORONAVIRUS BRAȘOV. Dr. Andreea Moldovan: Nu vrem să panicăm, dar nu mai sunt locuri la ATI

 

„Din câte știu eu, nu mai sunt locuri la ATI”, a afirmat dr. Andreea Moldovan,  director medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov și membră în Comisia națională pentru managementul clinic și epidemiologic al COVID-19. Afirmația a fost făcută luni la Digi24. Medic cu dublă specializare, infecționist (cu doctorat) și epidemiolog, dr. Andreea Moldovan a spus „nu este intenţia nimănui de a produce panică, ci doar de a trage semnale de alarmă şi de a responsabiliza populaţia şi factorii de decizie”.
Directorul medical a pus creşterea numărului de cazuri pozitive şi pe seama testării pentru plecarea în Grecia.

Ca și în ultimele sale declarații, medicul și-a arătat îngrijorarea că numărul pacienţilor care au nevoie de terapie intensivă este în creştere, în timp ce numărul paturilor de ATI este fix.
Brașovul are 15, toate la secția specială COVID de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, cazurile grave de la Infecțioase fiind transferate acolo când situația devine critică. Dar și acum două săptămâni, terapia intensivă era plină, fiind necesară direcționarea pacienților care necesitau suport ventilator și supraveghere de terapie intensivă în județele limitrofe, Harghita și Covasna.
De data aceasta, duminică noaptea, un pacient care avea nevoie de terapie intensivă a primit asemenea îngrijiri la Unitatea de Primire Urgențe.

Citiți și:

BRAȘOV. Dr. Andreea Moldovan: Dacă vezi un pacient cu COVID-19 care luptă să respire…

Update COVID-19 BRAȘOV. „Paturi mai avem, dar medici și asistenți care să-i îngrijească…”

Update COVID-19 BRAȘOV. Nou record de infectări, mai sunt locuri în spitale?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button