Coronavirus

CORONAVIRUS BRAȘOV. Amenzi de aproape 800.000 de lei pentru nerespectarea ordonanțelor militare

 

Prefectura Brașov anunță că în ultimele 24 de ore au mai fost externați din Spitalul de Boli Infecțioase doi pacienți COVID-19 vindecați, numărul total al celor vindecați la Brașov ridicându-se la 33.

Pe de altă parte, în județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, 416 persoane se află în carantină, iar 5.226 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.
■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au continuat misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale și verificări, escortând convoaie auto și asigurând paza locațiilor de carantinare.
■ S-au efectuat 886 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu.
■ Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, precum și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de urgență și stării de asediu, polițiștii și jandarmii au aplicat 417 sancțiuni, în valoare de aproximativ 782.000 lei.
■ Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 14 convoaie auto care au tranzitat județul sau spre locațiile de carantină.
■ Polițiștii brașoveni au verificat 34 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență.
■ În completarea misiunilor specifice executate de către polițiști, în 12 aprilie 2020, pe raza județului Brașov, au fost organizate și desfășurate 10 acțiuni punctuale, în care s-au constituit filtre rutiere cu scopul verificării respectării măsurilor dispuse prin ordonanțele militare în vigoare, îndeosebi cele privind restricțiile de circulație auto. În acțiuni au fost angrenate peste 150 de forțe de ordine și siguranță publică, constituite în echipaje mixte, formate din polițiști, jandarmi, polițiști locali și lucrători MapN.
Au fost verificate peste 1.200 de autovehicule și au fost aplicate aproximativ 1.000 de sancțiuni.
■ „Instituția Prefectului județului Brașov face în continuare apel la cetățeni să respecte normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. De asemenea, solicităm să se urmeze Recomandarea din 6.04.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, privind purtarea măștilor sau a altor mijloace de protecție a gurii și a nasului în toate spațiile publice. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.
Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.
Reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile din surse oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea populației cu privire la COVID-19”, se mai arată în comunicatul Instituției Prefectului județului Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare