Coronavirus

CORONAVIRUS. Bisericile da, teatrele ba… Explicaţia ministrului Sănătății. Radu Banciu: „Îl ascultăm pe Nelu Tătaru ca pe Dumnezeu”

 

La Digi 24, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat de ce noile măsuri de relaxare permit reluarea slujbelor în interiorul bisericilor, dar sălile de teatru rămân închise.

Conform ministrului, apariţia unui focar într-o biserică este mai uşor de gestionat, deoarece lăcaşul de cult deserveşte o comunitate aflată într-o arie teritorială restrânsă. În schimb, la teatru merg oameni din multe zone ale oraşului.

„Biserica este a cartierului, la o sală de teatru vin din tot orașul. Existând o transmitere comunitară, putem aduce și ne putem întoarce înapoi în oraș din acea incintă, care este teatrul. Aerajul și în general tot ce înseamnă ventilarea aerului se face mai greu decât în exterior. Medical vorbind, gestionăm o cameră închisă. Într-o biserică, fiind o capacitate mai mică, păstrând acea distanțare, lumea intră și la un moment dat iese. În gestionarea teatrelor este un pic mai greu. Un prim pas, la relaxarea din 1 iunie, a fost momentul în care s-au putut relua repetițiile”, a precizat Nelu Tătaru, care a adăugat că teatrele s-ar putea redeschide de la 1 iulie, însă totul depinde de evoluţia situației epidemiologice.

„Avem o serie de măsuri pe care le putem gestiona în acest moment, nu putem gestiona mai multe. Am început cu relaxările în care riscurile sunt mai mici și le putem gestiona, avem contramăsuri. În momentul în care vedem că avem transmitere comunitară care se accentuează, atunci vom interveni și cu contramăsuri și poate vom restricționa și alte lucruri”, a mai spus Nelu Tătaru.

În emisiunea lui de la postul B1 TV, Radu Banciu a comentat această decizie: „Veștile bune vin de la Ministerul Sănătății. Tovarășul Nelu Tătaru ne-a asigurat că bisericile se deschid, nu și teatrul, dar asta contează mai puțin. Frica de Cel de Sus! PSD-ul care are alegători în biserică mai mulți decât PNL-ul a făcut până la urmă această alegere și a spus că, dacă partidul lui Ludovic Orban acceptă deschiderea bisericilor, adică oamenii noștri în proporție de 80%, atunci tot e bine, pentru că vom merge cu această idee… Ăsta este programul de guvernare al PSD pentru la toamnă, redeschiderea bisericilor. La teatru nu prea merg alegători! Ăștia sunt elitiștii, oamenii care citesc o carte, învârt o revistă, se mai uită dacă apare «România Literară», își fac abonamente, nu sunt interesați… De asta teatrele nu sunt o opțiune… Domnul Tătaru vorbește ca un savant, el ne explică altfel această problemă. La biserică se duce lumea dintr-un cartier, adică de acolo de unde virusul este ușor de controlat de către autoritățile române. Vă reamintesc, primele trei etape esențiale au fost parcurse cu bine. Am fost cu toții vaccinați. Am fost vaccinați toți cei din mediul urban. Am fost vaccinați toți cei din eșantionul reprezentativ. Suntem înscriși în programul de vaccinare europeană, ne-a asigurat domnul Nelu Tătaru. Putem să îl bifăm și pe asta! 4 capitole îndeplinite. Evident că în aceste condiții îl ascultăm pe Nelu Tătaru ca pe Dumnezeu. E mai ușor să controlăm virusul în biserici, pentru că acolo se duc oameni din bisericuțele vecine cu biserica, adică din cartiere, pe când la teatru, zice domnul Tătaru care trebuie să fi fost de multe ori la teatru și trebuie să fie mai bine informat ca noi toți, vine lumea cam de peste tot și atunci se amestecă virusul și asta ar da bătăi de cap autorităților. Deci, ăsta e motivul, nu populismul… E foarte important ca românii să se poată ruga – a zis Nelu Tătaru. Foarte important este să se poată să meargă în spitale să se poată trata… Care spitale, care tratament?”.

CITEŞTE ŞI: 

COVID-19. Ministrul Sănătății: La BRAȘOV este o transmitere comunitară


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button