Coronavirus

CORONAVIRUS. Alexandru Rafila: „E aproape imposibil să nu te infectezi cu Omicron”

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, ieri, la PrimaTV, că este aproape imposibil ca o persoană să nu se infecteze cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2, având în vedere gradul de transmisibilitate ridicat al acestei tulpini.
La gradul de transmisibilitate al acestei tulpini Omicron, este aproape imposibil, vă spun, este aproape imposibil să nu te infectezi. Gândiţi-vă că se infectează persoane vaccinate şi persoane nevaccinate. Noi nu am avut niciun fel de informaţii despre acest virus. El a venit pe un teren imunologic, dacă vreţi, virgin, în care nu aveam niciun fel de reactivitate. Între timp, avem, pentru că sunt multe persoane care s-au îmbolnăvit inaparent. Au făcut sau nu au făcut nimic sau a fost o chestie tranzitorie de câteva ore trecerea lor prin infecţie“, a spus Alexandru Rafila. Potrivit ministrului, este posibil ca săptămâna viitoare numărul de cazuri noi de COVID-19 să ajungă la 28.000 pe zi, deși viteza de creştere a infectărilor este în scădere.

Întrebat dacă are curaj să își vaccineze copilul, ministrul Sănătății a explicat:

„Aici nu este vorba de curaj, e vorba de o manoperă medicală care previne o boală sau posibilele complicaţii şi nu am niciun fel de reţinere în a face acest lucru. Chiar mă întreabă când îl vaccinez”.

Vaccinarea copiilor cu vârste de 5-11 ani va începe oficial pe 26 ianuarie. Cele 114.000 de doze pediatrice vor sosi în România pe 25 ianuarie.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare