Codin Maticiuc și familia sa au COVID-19 / „Este o realitate. Una de care m-am ferit cât de mult am putut”
Șirul persoanelor publice infectate cu noul coronavirus este în continuare creștere. Astfel, după ce Andi Moisescu a făcut public faptul că are COVID-19 (Andi Moisescu are COVID-19 / Cum se simte vedeta PRO TV și ce se întâmplă cu „Românii au talent”), a venit rândul lui Codin Maticiuc, „detectiv” din emisiunea Masked Singer România, să facă anunțul infectării cu noul virus. El a așteptat până a fost difuzată finala emisiunii.
„Am covid19. Nu, nu este o glumă macabra de Valentine’s Day. Este o realitate. Una de care m-am ferit de când a început pandemia cât de mult am putut. Aproape că regret acum ca n-am fost deloc la Loft vara asta. Anyway haideți că vă spun de la început. Suntem bolnavi toți din casă, eu, iubita și copiii. Simptome nu prea avem cum nu prea avem nici gust nici miros. Duminica trecută am observat asta și m-am gândit că e posibil să am coronavirus. De trei zile eram înfundat dar am pus asta pe seama jucatului de fotbal afară. Luni m-am programat la test”, a precizat el, adăugând că și-au făcut testele acasă, iar rezultatul a fost pozitiv.
„Luni seară (n.r. acum o săptămână) am primit rezultatul: pozitiv. Am avut noroc ca părinții mei și ai ei au nu a au fost infectați. Alt noroc este că am prins varianta de bogați: fără gust și miros și cam atât. Fără alte simptome care să ne supere. Doamne ajută!
Câteva fun facts: 1. nu am sunat la DSP căci mi-au spus cei de la OK Medical ca anunțaseră ei și 48 de ore mai târziu, DSP-ul m-a sunat pentru ancheta epidemiologică. 2. încă de luni i-am anunțat pe toți cei cu care m-am văzut cu 7 zile în urmă. Nimeni nu s-a îmbolnăvit, ce-i drept am fost prudenți. 3. nu am nicio idee de unde am luat eu. Am fost cât de prudent este omenește posibil cu erorile de rigoare incluse. 4. iau doar vitamine pe post de tratament. 5. anunțul public îl fac astăzi, după finala Masked Singer România pentru că nici eu, nici ProTv-ul nu ne-am dorit ca audiențele zdrobitoare de concurență pe care le-am înregistrat aseară să fie puse de concurență pe seama unui «stunt de PR» sau ceva de genul. Știu, suntem paranoici dar suflatul în iaurt a devenit sport național”, a explicat Maticiuc.
„Am covid19, eu și ai mei și cel puțin deocamdată este cea mai ușoară răceală pe care am avut-o vreodată. Asta nu înseamnă că alții nu suferă sau ca noi nu am fost norocoși. Am fost, slavă Domnului”, a adăugat el. În concluzie, el îi îndeamnă pe oameni să poarte măști de protecție. De asemenea, le-a transmis un mesaj ironic politicienilor.
„În același timp aș vrea să menționez că sunt impresionat de măsurile luate de guvern pentru combaterea acestui virus. Bănuiesc ca astăzi, la 5 ani de la Colectiv, ei vor lua măsuri drastice și pentru distrugerea bacteriilor intraspitalicești și poate îmi vor face concurență la inițiativa mea – spitale publice din bani privați) cu mult mai puternicul spitale publice din bani publici. Bănuiesc că dacă au oprit planeta pentru covid, vor muta munții de acum pentru sistemul sanitar din România”, a mai scris Codin Maticiuc, în week-end, pe pagina sa de Facebook.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.