Coronavirus

Certificat verde folosit în funcție de incidență… Rafila anunță noi măsuri antiCOVID

 

Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, vrea să schimbe percepția oamenilor despre vaccinare și să fie folosit certificatul verde în funcţie de incidenţă.

„Propunerea pe care am făcut-o eu se referă la faptul că acest certificat verde nu trebuie perceput ca o metodă de constrângere în ceea ce priveşte vaccinarea. Eu sunt un susţinător al vaccinării şi lucrul acesta l-am demonstrat în toată activitatea mea şi în declaraţiile publice. Din păcate, în România, majoritatea populaţiei nu s-a vaccinat. Deci plecăm de la o realitate. Atunci, scopul este să încercăm să facem în aşa fel încât populaţia să perceapă vaccinarea ca pe un act de protecţie individuală şi colectivă şi nu ca pe un fenomen de constrângere”, a spus Alexandru Rafila, la Digi 24.

„În momentul în care vom observa – şi în asta constă propunerea pe care am făcut-o – o reluare a creşterii, care este consistentă, adică să fie o creştere care să dureze, de exemplu 3 săptămâni (…), să putem să introducem pentru anumite tipuri de activităţi şi rămâne să discutăm care sunt acestea, certificatul verde. În momentul în care înregistrezi o scădere constantă şi o scădere consistentă, de exemplu 0,5 e o incidenţă foarte mică, să poţi să renunţi la el”, a explicat Rafila.

„E bine să încercăm să găsim un partener în populaţie. Cred că ar putea să funcţioneze şi ar putea să facă mai acceptabil acest document. Acest document a fost introdus pentru a facilita călătoriile în spaţiul UE. Ulterior, unele state l-au folosit fie pentru reducerea trasmiterii în anumite spaţii aglomerate, cum ar fi cluburi, discoteci etc. sau alte state l-au folosit pentru a stimula vaccinarea. Eu vreau să avem un parteneriat cu populaţia, pentru că acest parteneriat a lipsit, din păcate, un an şi jumătate, măsurile au fost de foarte multe ori luate într-un timp foarte scurt, nu au fost explicate, nu au fost comunicate şi lucrul acesta a ostilizat o bună parte din public. Dacă o să continuăm în acelaşi mod nu cred că o să avem succes în acest demers de sănătate publică şi dacă am trecut prin acest val 4, care a fost îngrozitor şi nu am luat nicio măsură începând din data de 5 iulie, pentru că această creştere a început în 5 iulie, şi ne-am gândit abia la sfârşitul lui septembrie sau octombrie să luăm primele măsuri, lucrul acesta cred eu că justifică măcar să aplicăm o altă metodă”, a mai spus ministrul Sănătății.

El a adăugat că vor exista noi măsuri, care se vor vedea de săptămâna viitoare”, după o întâlnire cu medicii de familie.

Mai multe date – AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button