Coronavirus

Ce a transmis ministrul Afacerilor Interne, după anunțul că se ridică TOATE RESTRICȚIILE

  • lucianbode.jpg
 

Nu doar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a oferit declarații cu privire la faptul că, de mâine, se ridică toate restricțiile antiCOVID-19 în România, ci și ministrul Afacerilor Interne.

„România a parcurs timp de mai bine de doi ani una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă. Chiar dacă a fost o perioadă plină de provocări, în cele din urmă efortul nostru comun a dat roade.
Mulțumesc românilor pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru că au înțeles să respecte regulile de protecție sanitară și au ales să se vaccineze, limitând astfel răspândirea pandemiei de Covid – 19. Mulțumesc, de asemenea, tuturor angajaților MAI care și-au făcut datoria pentru binele românilor. Împreună am reușit să depășim momente grele, iar această încercare ne va da puterea să trecem peste toate provocările pe care ni le rezervă viitorul”, a transmis ministrul Nicolae Lucian Bode.

Începând de la noapte (9 martie a.c., ora 00.00), își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE RESTRICȚIILE, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități așa cum erau prevăzute în actul normativ menționat (spre exemplu: obligativitatea purtării măști de protecție în spațiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc).

Totodată, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, încetează măsurile privind angrenarea poliției locale în cadrul activităților realizate de către unitățile de poliție, precum și subordonarea operațională a serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță.

De asemenea, punctele de trecere a frontierei, închise temporar, total sau parțial, pe perioada stării de alertă, se vor redeschide, astfel:
– La frontiera româno-ungară: Carei – județul Satu – Mare
– La frontiera româno-bulgară : Lipnița, Dobromir – județul Constanța.

Documentele (spre exemplu: cartea de identitate, permisul de conducere) a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă, urmează să expire după o perioadă 90 de zile de la încetarea stării de alertă. În acest sens, structurile MAI responsabile pentru emiterea unor astfel de documente vor informa cetățenii cu privire la modalitatea eliberării acestora astfel încât să fie evitată aglomerația la ghișee.

Conform MAI, prevederile referitoare la certificatul digital al Uniunii Europene privind Covid și formularul digital de intrare în România rămân în continuare aplicabile.

În ultimii doi ani, peste 22.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizate, zilnic, în gestionarea efectelor pandemiei cu Sars- Cov-2. În această perioadă au fost efectuate peste 44 de milioane de verificări la persoane fizice și aproximativ 2,5 milioane la persoane juridice.

VEZI ȘI:

Mesajul ministrului Alexandru Rafila, după ce s-a anunțat că se renunță la TOATE RESTRICȚIILE

OFICIAL. Care restricții se ridică / Ce se întâmplă cu certificatul verde și cu PLF-ul


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button