Coronavirus

Cătălin Măruță, despre COVID-19: „Această boală este atât de contagioasă că, pur și simplu, nu ne-am putut feri de ea”

 

Cătălin Măruță susține că virusul SARS-CoV-2 este foarte contagios. Prezentatorul de la PRO TV a fost infectat, luna trecută, cu noul coronavirus, în ciuda măsurilor de protecție.

Atât prezentatorul TV, cât și membrii familiei sale au fost confirmați cu COVID-19.

„Ca să fim în siguranță, pentru că eu totuși merg la studio zilnic și intru în contact cu un număr de oameni, ne testam des. În dimineața unei zile de vineri, Andra spunea că simte că o ia o răceală. Ne-am făcut un test rapid și a ieșit negativ la amândoi. În aceeași seară, ne-am testat din nou și a ieșit pozitiv. Am testat și copiii: la Eva a ieșit pozitiv, iar la David, abia după câteva zile, timp în care a stat izolat de noi în casă. Sincer, abia aștepta să fie și el pozitiv, ca să nu mai stea separat de noi. Apoi au urmat cele 14 zile de izolare și… telemuncă!”, a spus Cătălin Măruță.

„Nu am fost anunțați de o persoană cu care am fost în contact că s-ar fi îmbolnăvit, ne-am testat mereu doar ca să fim siguri. Însă deja sunt atât de multe cazuri, încât este foarte greu să mai urmărești traseul contractării virusului. Noi ne-am luat măsuri de precauție, ca toată lumea, Andra și copiii au stat mai mult acasă, iar eu am lucrat în condiții speciale, dar această boală este atât de contagioasă că, pur și simplu, nu ne-am putut feri de ea”, a explicat prezentatorul tv, într-un interviu dat pentru revista Viva.

El a explicat și cu ce simptome s-a confruntat Andra, care a avut cea mai severă formă a bolii dintre toți patru.

„Din fericire, nu am avut o formă de COVID cu simptome severe. M-am simțit relativ obosit, am avut dureri musculare și, timp de 4-5 zile, nu am avut gust și miros… Andra s-a simțit de parcă ar fi fost răcită sau gripată, a fost obosită, răgușită, a și tușit, dar toate simptomele i-au trecut în câteva zile, la fel și mie. Vocea ei nu a avut de suferit, din fericire, iar eu nu am slăbit, din păcate…”, a spus Măruță.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare