Coronavirus

Carmen Grebenișan, probleme de la COVID-19: „Parcă stă o piatră pe piept”

 

Carmen Grebenișan se confruntă în continuare cu probleme de sănătate, după ce a luat COVID-19. Vloggerița a dezvăluit faptul că, deși au trecut câteva zile de când a depistat boala, durerile la nivelul pieptului persistă și sunt din ce în ce mai intense.

Ea a avut o intervenție în emisiunea lui Dan Capatos, unde a vorbit despre cum a descoperit că este infectată cu noul coronavirus. Totul ar fi început cu o banală durere de cap.

„Când ne-am infectat nu credeam că asta era. Eram confuzi. S-a întâmplat de la un prieten comun, știm cine e. Nu sunt simptome foarte clare, a debutat cu o durere de cap ca la sinuzită, dar nu am avut tuse, doar o oboseală foarte mare. Apoi eu mi-am pierdut gustul și mirosul, pentru care eu regret foarte mult. Am zis că suntem obosiți și ne-am odihnit dar ne-a luat mai rău”, a spus Carmen Grebenișan, la Xtra Night Show.
„Apoi ne-am testat și când am văzut că suntem amândoi pozitivi ni s-a făcut rău. Ne-am speriat, că auzeam că se agravează. Am avut simptome diferite, el nu și-a pierdut gustul și mirosul, dar a făcut temperatură”, a precizat roșcata.

„Simptomele au apărut la două zile de la întâlnirea cu acea persoană infectată. Nu iau medicamente. Ni s-a recomandat să renunțăm la vitamina C în această perioadă de infectare, am luat multă vitamina D. Am lăsat corpul să facă anticorpi. S-a întâmplat afară când m-am infectat, dar fără mască, pentru că am avut o întâlnire, pe proprietate privată”, a continuat ea.

„Eu încă resimt o greutate în respirație, pe piept, parcă stă o piatră pe piept, dacă încerc să respir foarte adânc, mă doare, mă arde. Termin marți perioada de 14 zile. Fac test, dar din câte am înțeles există mari șanse să iasă pozitiv în continuare, dar nivelul de contagiozitate e spre 0”, a mai declarat vloggerița.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button