Coronavirus

BRAȘOV. Zeci de sancțiuni, după protestul de aseară! Două infracțiuni constatate

 

Zeci de sancțiuni însumând 30.000 de lei au fost aplicate deja în urma protestului de aseară, desfășurat împotriva noilor restricții impuse pe fondul pandemiei de COVID-19.

„La acțiunile de protest din cursul serii trecute jandarmii au procedat la legitimarea și identificarea a peste 100 de persoane participante la eveniment. Au fost aplicare 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 lei. Totodată au fost constatate și două infracțiuni, pentru care instituțiile abilitate vor face cercetări ulterioare și se vor dispune măsurile legale. Este vorba de o infracțiune de distrugere și o infractiune de zadarninire a combaterii bolilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, căpitan Luiza Dănilă.

Nu este exclus ca autoritățile să aplice și alte amenzi, după identificarea altor participanți la protest, așa cum s-a întâmplat în urma acțiunii de ieri noapte.

VEZI ȘI:

Update BRAȘOV. Protest încheiat în spiritul restricțiilor (VIDEO)

BRAȘOV. Trafic blocat intenționat pe Bulevardul Eroilor! „Ăștia sunt protestatarii de azi. Inconștienți și iresponsabili”

BRAȘOV. Se protestează din nou! (VIDEO)

Update. BRAȘOV. S-au dat primele amenzi după protestul de azi-noapte

BRAȘOV. Protest, azi-noapte, în centrul orașului! „Libertate!” (VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button