Coronavirus

BRAȘOV. Viceprimarul Flavia Boghiu, despre scenariul roșu / Mesaj acid pentru cei care „instigă la «nesupunere civică»”

  • flaviaboghiu_3.png
 

Viceprimarul Flavia Boghiu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în această seară, referitor la revenirea municipiului Brașov la „scenariul roșu”, care presupune trecerea cursurilor în mediul online (mai puțin la clasele 0-IV), a instituțiilor de cultură, a localurilor (excepție terasele) etc.. Mesajul le este adresat, în primul rând, celor cu putere de influență a opiniei publice.

„La Brașov ne întoarcem la scenariul roșu începând de mâine, asta pentru că incidența a crescut în ultimele 14 zile peste 3/1000. Am și un mesaj adresat celor cu putere de influență a opiniei în societate. Din păcate, acest scenariu roșu este împovărător pentru cei ce își câștigă pâinea din Horeca și pentru zona culturală, dar mai mult, ridică din nou probleme elevilor care revin la școala online (de la clasa a V-a în sus) și părinților acestora. Rămân deschise creșele, grădinițele și școlile pentru clasele I-IV. Se inchid iarăși cinematografele, instituțiile de cultură, restaurantele, cafenelele (la interior) și sălile cu jocuri de noroc. A trecut un an de zile de la începerea pandemiei, suntem cu toții obosiți și sătui, dar un lucru este cert: dacă lăsăm acum garda jos, nu facem altceva decât să prelungim și să înrăutățim situația. Așa că ne rămâne să tragem aer în piept și să rămânem responsabili, să purtăm mască, să respectăm măsurile de distanțare socială și să continuăm la capacitate maximă campania de vaccinare.
Cât despre cei cu notorietate, care au puterea de a influența convingeri sociale, care sunt cunoscuți ca fiind influenceri pe rețelele de socializare, acestora le revine o minimă datorie morală și socială de a distribui informațiile verificate, științifice și care îndeamnă la responsabilitate. Celor care fac asta, le mulțumesc!”, a scris viceprimarul.

„Remarc cum, din nou, în ultimele zile unii cu notorietate câștigată printr-o carieră de succes în actorie, ori care aucâștigat legitimitate politică în urma ultimelor alegeri, au ieșit public și răspândesc informații false, instigă la «nesupunere civică», instigă la nerespectarea tuturor eforturilor făcute de cetățeni, antreprenori, autorități, pentru a gestiona focarele de Covid-19 și pandemia în general. O dovadă de iresponsabilitate socială. Atitudinea de genul «nu port mască, nu mă vaccinez» nu poate decât să arate o sfidare față de omul de rând, față de potențialele probleme de sănătate ale altora care sunt afectați direct sau indirect de asemenea atitudini.
E frustrant că se impun din nou restricții, că se trece iar la școala online? Normal că este, suntem cu toții sătui și abia așteptăm să se termine cu toată nebunia asta. Dar cum o fi oare pentru cadrele medicale care se luptă cu pandemia de un an de zile? Ori pentru autoritățile care au în mâini sănătatea și viețile celor vulnerabili, economia, viitorul elevilor și soarta atâtor oameni? Și nu mă refer la noi, că noi am venit de trei luni, să zicem că am venit cu forțe proaspete, ducem. Pentru că asta am ales să facem și pentru asta am fost aleși.
Așa că celor care nu înțeleg cum funcționează sănătatea publică și responsabilitatea față de semeni, le recomand să se întoarcă la actorie, să discute despre pantofi cu toc sau alte lucruri la care se pricep.
Informații la zi despre situația pandemică în Brașov găsiți pe portalul nostru https://covid19.brasovcity.ro.
Aveți grijă de voi și de cei dragi. Să fim bine!”, a adăugat Flavia Boghiu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare