Coronavirus

BRAȘOV. Urgențele stomatologice întârziate în starea de urgență

 

Braşovenii care vor avea urgenţe stomatologice în această perioadă, cât este instituită starea de urgenţă, vor putea apela la Clinica stomatologică Dentalmed, de pe strada Lungă din Brașov. Anunţul a fost făcut de preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi, dr. Mihaela Albu. Aceasta a mai anunţat că astăzi, la ora 11.00, va avea o videoconferinţă, ce va fi transmisă pe pagina de facebook a CMS, în care va prezenta mai multe detalii referitoare la reluarea asigurării de servicii stomatologice de urgenţă în Braşov:

„Având în vedere suspendarea activității în cabinetele stomatologice private conform Ordonanței militare nr. 2/21.03.2020 și gravitatea situațiilor ce pot decurge din lipsa unui serviciu medical stomatologic de urgență organizat în cadrul UPU al Spitalului Clinic Județean Brașov, Colegiul Medicilor Stomatologi Brașov a identificat Clinica stomatologică DENTALMED care are posibilitatea de a trata în mod corespunzător în contextul epidemiei COVID 19, într-un cadru care respectă normele implementate de CMSR, Organizația Mondială a Sănătății, Ministerului Sănătății și Direcția de Sănătate Publică, pentru perioada în care este decretată Starea de Urgență pe teritoriul României și implicit a județului Brașov. Pentru detalii, vă invităm să urmăriți videoconferința pe care o vom susține vineri, 3 aprilie, ora 11.00, transmisă pe pagina de facebook a Colegiului Medicilor Stomatologi Brașov”
Spre disperarea brașovenilor cu dureri și abcese, toţi medicii dentişti din Braşov şi-au suspendat activitatea, pe 23 martie, lucru impus prin Ordonanţa Militară nr. 2, pe perioada stării de urgenţă. Permisă era de la acea dată doar asigurarea urgenţelor, dar la stat nu există așa ceva, deși fusese anunțată de multă vreme înființarea unui cabinet la Spitalul Clinic Județean de Urgență, responsabilitatea fiind pasată Colegiului Medicilor. Unii medici ar fi fost dispuși să acorde servicii de urgență, chiar își anunțaseră pacienții, dar din cauza riscului de contaminare, ca să funcționeze în actuala situație, un cabinet stomatologic trebuie să fie dotat, printre altele, cu un sistem special de filtrare a aerului.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button