BRAȘOV. Turist cercetat penal după ce a folosit certificatul verde al altei persoane
Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „fals în declarații”, după ce un turist din București le-ar fi prezentat certificatul verde al altei persoane.
„În fapt, la data de 14 noiembrie 2021, cu ocazia activităților curente desfășurate în vederea verificării respectării normelor legale în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2, forțele de ordine au identificat un bărbat, în vârstă de 47 ani, din municipiul București, care se afla în interiorul unei societăți comerciale situată pe raza Stațiunii Bran, județul Brașov, iar la solicitarea acestora de a prezenta certificatul verde și actul de identitate pentru a stabili veridicitatea aspectelor transmise, bărbatul a refuzat să prezinte acestora cartea de identitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că certificatul prezentat forțelor de ordine nu aparține persoanei în cauză, ci unei alte persoane, acesta fiind utilizat fără drept”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.