Coronavirus

BRAȘOV. Schimbarea schimbării la șefia DSP Brașov? Totuși, e de bine

 

Zvonuri insistente vin să spună că, în decurs de o săptămână, am putea avea o a treia persoană la conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov. De data aceasta, un om potrivit pe timp de pandemie, adică un medic cu experiență.

Este vorba despre dr. Andrea Neculau, președinta Asociației Medicilor de Familie  din Brașov (AMFBV), cea care fusese imediat propusă, miercurea trecută (detalii aici: BRAȘOV. Propunerea pentru nou șef al DSP), după demisia din funcție a Ancăi Bertea, medic cu două licențe și atestat de management sanitar, dar fără experiență (detalii: Update BRAȘOV. Declarații siderante ale directoarei DSP! De ce și-a dat demisia/ Jumătate dintre angajați, în concediu medical).

Dr. Neculau acceptase provocarea și aștepta numirea, care a întârziat, întrucât, o zi mai târziu, ministrul demisionar al Sănătății, Victor Costache, a fost înlocuit cu secretarul de stat Nelu Tătaru.

În acest timp, s-a vehiculat un nume din DSP, Zichil, dr. Neculau crezând că e vorba de consilierul juridic Alina Dana Zichil (Update BRAȘOV. Alt director propus la Direcția de Sănătate Publică?), pentru ca vineri să fie numită Mihaela Zichil, inspector de Resurse Umane (detalii: Update BRAȘOV. Nou director la Direcția de Sănătate Publică. Tot Zichil, dar alt ne-medic).

Alegerea a fost criticată în surdină de comunitatea medicală și explicit de către politicieni, unul dintre ei fiind Mihai Mohaci, fostul prefect (detalii: Update BRAȘOV. Fost prefect, despre noua șefă DSP: „Grijă cu numirile politice”).

„Păcatul” doctoriței Neculau este că nu îndeplinește condiția de a avea statut de funcționar public.

Se pare că va ajunge totuși, la conducerea DSP Brașov, printr-o derogare de la Ministerul Sănătății, urmând să primească o delegare pe postul de director executiv, pe perioada crizei cauzate de răspândirea rapidă a COVID-19.

Contactată telefonic, dr. Neculau nu a putut confirma clar informația, spunându-ne doar că a ajuns și la ea zvonul.

Nici directorul delegat al DSP Brașov, Mihaela Zichil, nu a putut confirma, dar a ținut să sublinieze: „Dacă este așa, doamna doctor este binevenită în echipă. E nevoie de cât mai mulți”. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare