Coronavirus

BRAȘOV. Șapte angajați au COVID-19, la DSP / Întârzieri la efectuarea anchetelor epidemiologice / Ajutor din partea Primăriei

 

Municipalitatea pune la dispoziția Direcției de Sănătate Publică Brașov 40 de angajați din rândul cadrelor medicale școlare, pentru a efectua anchetele epidemiologice, în condițiile în care au rămas în urmă la acest capitol. Activitatea celor 40 de cadre medicale a început de ieri și se desfășoară între orele 7.00 și 20.00, în două schimburi.

„Avem din urmă undeva în jur de 300 de anchete epidemiologice, de persoane care trebuie sunate pentru a-i verifica pe contacții direcți (…). După ce terminăm restanțele, urmează să sprijinim în continuare la efectuarea anchetelor epidemiologice”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Directorul DSP, dr. Andrea Neculau, a explicat cât de complicată este o anchetă epidemiologică și cât de important este sprijinul pe care Primăria îl dă DSP-ului prin deschidere acestui call-center, mai ales că și la nivelul personalului DSP Brașov sunt cazuri de COVID-19, deci lipsesc oameni de la serviciu. Dr. Andrea Neculau a precizat că sunt cel puțin șapte angajați confirmați cu noul coronavirus la nivelul DSP Brașov, care încearcă să lucreze de acasă.

„Faptul că am primit acest sprijin din partea Primăriei Brașov înseamnă enorm și este o gură de oxigen pentru noi, gura de oxigen de care au nevoie toate direcțiile de sănătate publică. Este ATI-ul nostru. Încă de când au intrat unele școli în scenariul roșu, ceream delegarea la noi a personalului care nu mai era utilizat la școală, iar asistentele școlare au fost repede integrate în cadrul anchetelor. Vreau să atrag atenția asupra faptului că orice resursă umană care urmează să facă anchete epidemiologice, cu toate că nu mai intră în detaliile clasice, trebuie instruită. Până ajunge un om să fie stăpân pe felul cum ia deciziile epidemiologice, durează de la o săptămână la două săptămâni, în funcție de abilitățile fiecărei persoane. Am avut și voluntari care au plecat, pentru că nu au făcut față la presiunea și la delicatețea deciziilor, pentru că sunt implicate viețile oamenilor și nu este ușor să iei decizii. Noi trebuie să avem oameni foarte bine pregătiți, implicați, care lucrează 8-10 ore pe zi, și de aceea ajutorul Direcției de Asistență Socială este de neprețuit”, a declarat dr. Andrea Neculau.

O anchetă epidemiologică pornește de la cazul pozitiv, care are în jurul lui o serie de contacți direcți. Contactul direct este persoana care este la risc să fi luat boala în perioada de incubație a acesteia, adică cel puțin în ultima săptămână. Directorul DSP a precizat că în cazul în care regulile sunt respectate – dacă persoanele poartă mască și respectă distanța de cel puțin doi metri, iar interacțiunea durează mai puțin de 15 minute – persoana cu care bolnavul a intrat în contact nu se consideră contact direct.

În cadrul anchetei epidemiologice sunt identificate persoanele care trebuie carantinate, iar persoana bolnavă este izolată la domiciliu sau în spital, în funcție de necesitate. Ancheta depinde foarte mult de numărul de contacți: ea poate dura de la o jumătate de oră, dar se poate întinde și pe câteva zile, dacă este vorba despre focare mari, cum ar fi instituțiile sau colectivitățile închise, de exemplu centrele de bătrâni, ceea ce creează o presiune foarte mare pe angajații DSP.

În perioada următoare, conform precizărilor viceprimarului Flavia Boghiu, Primăria Brașov va demara o campanie publică de informare cu privire la tot ceea ce ar trebui să știe brașovenii legat de această pandemie, măsurile pe care trebuie să le ia pentru a se proteja, care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgă în cazul în care au simptome sau consideră că sunt contacți direcți, care sunt restricțiile în vigoare în municipiul Brașov și alte informații utile pentru această perioadă.

TOT DE ASTĂZI:

COVID-19. BRAȘOV. Mai multe autovehicule pe unele linii RATBV

Update. BRAȘOV. Primăria pregătește un nou punct de recoltare pentru testarea COVID-19

COVID-19. BRAȘOV. Șapte angajați de la Căminul pentru Persoane Vârstnice, depistați pozitiv

COVID-19. Noile măsuri anunțate de viceprimarul Flavia Boghiu / Conferință cu dr. Andrea Neculau (VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button