BRAȘOV. Primarii așteaptă clarificări și bani pentru centrele de vaccinare anti-COVID
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, subprefectul Adrian Laurențiu Folea și directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau, au avut astăzi o întâlnire cu primarii și alți reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale din județ unde vor funcționa centre de vaccinare pentru etapa a II-a a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.
„A fost o ședință de analiză a stadiului operaționalizării acestor centre de vaccinare. Știu – și le-am spus și participanților la întâlnire – că este un efort semnificativ din partea administrației locale, după un an în care unitățile administrativ-teritoriale au avut cheltuieli suplimentare mari legate de gestionarea pandemiei, dar trebuie să găsim și unele soluții la nivel de comunitate pentru operaționalizarea acestor centre, deoarece vaccinarea este singura șansă de a opri pandemia, astfel încât oamenii să-și poată relua viața în condiții cât mai apropiate de normalitate. Așteptăm cu toții actele normative care sunt în procedura de transparență decizională și care vor clarifica, cred, nelămuririle ce încă persistă. Împreună cu Direcția de Sănătate Publică Brașov, am transmis la București propunerile noastre legate de aceste acte normative, iar DSP a început recensământul personalului medical și identificarea celor care își manifestă disponibilitatea de a lucra în centrele de vaccinare”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.
Primarii prezenți la întâlnire au adus în discuție probleme legate de achiziții, baza legală a finanțării de la bugetul local a organizării și funcționării centrelor de vaccinare, plata serviciilor medicale și nemedicale presupuse de aceste centre, precum și identificarea unor modalități prin care se pot deconta anumite cheltuieli.
Citiți și:
COVID-19 BRAȘOV. Încă 20 de centre de vaccinare în județ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.