Coronavirus
BRAȘOV. Primăria Bran, închisă pe motiv de COVID-19. Viceprimarul e infectat, angajații au fost trimiși la izolare
Primăria comunei Bran e în carantină, viceprimarul Nicolae Nilă fiind confirmat ca infectat cu coronavirus, spun surse care doresc să rămână anonime, citate de newsbv. Ca și în alte situații, autoritățile (Prefectura Brașov, Direcția de Sănătate Publică) nici nu infirmă, nici nu confirmă informații de acest tip. Viceprimarul (care are și atribuții de primar) este internat în spital, chiar dacă nu are simptome specifice infecției cu COVID-19, după ce a fost dus de urgență cu ambulanța din cauza unei afecțiuni mai vechi. Nici viceprimarul nu a fost mai cooperant, ne-a spus că nu poate vorbi. El a fost ultima dată pe la Primărie acum cinci zile.
Angajaţii Primăriei au intrat în izolare şi ar urma să fie testaţi pentru a se depista dacă au contractat şi ei virusul. Sediul instituției va fi dezinfectat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.