Coronavirus

BRAȘOV. Prevederile programului pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, dar și protecția sănătății în perioada Paștelui…

 
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, și subprefectul Codruț Bucur au prezidat astăzi ședința Colegiului Prefectural, având pe ordinea de zi și prezentarea și propunerea spre aprobare a Programului pentru asigurarea ordinii, liniștii publice și protecția stării de sănătate a populației în perioada premergătoare și în timpul Sărbătorilor Pascale.
 
Programul pentru asigurarea ordinii, liniștii publice și protecția stării de sănătate a populației în perioada premergătoare și în timpul Sărbătorilor Pascale, care a fost aprobat în unanimitate, prevede, așa cum a informat Prefectura Brașov:
 
– Asigurarea respectării măsurilor prevăzute de legislația în vigoare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în piețe, magazine, supermarketuri, malluri.
 
– Supravegherea lăcașurilor de cult pentru asigurarea respectării măsurilor prevăzute de legislația în vigoare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
– Prevenirea și combaterea infracțiunilor și a indisciplinei în trafic, precum și diminuarea riscului producerii de accidente rutiere.
 
– Efectuarea de controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor în unitățile de cazare din județul Brașov.
 
– Activarea comisiilor mixte de control pentru supravegherea condițiilor de desfacere a produselor agroalimentare și pentru protecția stării de sănătate a populației în perioada Sărbătorilor pascale.
 
– Asigurarea asistenței medicale permanente de urgență în municipiul Brașov și în centrele de permanență organizate în localitățile județului.
 
– Asigurarea funcționării în bune condiții a Serviciului Județean de Ambulanță Brașov și a SMURD.
 
– Asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul manifestărilor religioase
 
– Menținerea ordinii și siguranței publice pe traseele turistice adiacente stațiunilor montane.
 
– Asigurarea fluenţei circulaţiei rutiere pe drumurile publice.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button