BRAȘOV. Peste 3.000 de persoane verificate în carantină/izolare, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Polițiștii au acționat în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.
Astfel, ieri, au verificat 1.140 de locaţii, 29 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 60 de mijloace de transport persoane.
„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale stipulate în Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în valoare de 1.000 lei.
Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 3.180 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de carantină/izolare”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Polițiștii brașoveni au continuat și activitățile informativ-preventive și pe cele de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.