Coronavirus

BRAȘOV. Peste 230 de sancțiuni în urma noilor controale anticoronavirus

 

Polițiștii brașoveni au verificat, ieri, 91 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 13 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. De asemenea, au fost legitimate aproximativ 4.150 de persoane și au fost verificate peste 140 de mijloace de transport persoane și alte aproximativ 300 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 232 de sancțiuni contravenționale, dintre care 223 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 8 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și una pentru nerespectarea măsurilor de carantină, valoarea totală a amenzilor fiind de 13.000 lei.

Totodată, polițiștii au verificat peste 3.500 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fără a fi găsite nereguli.

Polițiștii au continuat și activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 68 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 94 de locații. De asemenea, au fost legitimate peste 170 de persoane și au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.100 lei. De asemenea, au fost verificate 110 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au verificat 7 locații, au legitimat 18 de persoane și nu au aplicat nicio sancțiune contravențională.

„Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să nu se expună la riscuri. Totodată, solicităm respectarea prevederilor H.G. nr. 967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button