Coronavirus

BRAȘOV. „Oraşul medical” – protocoale de colaborare cu Ministerul Sănătății pentru două spitale

 

Două protocoale de colaborare între Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean Braşov şi municipiul Braşov au fost aprobate, miercuri, de forul judeţean local, aceste parteneriate fiind încheiate în contextul realizării celor două faze din programul „Oraşul medical” – Spitalul Regional şi respectiv un nou Spital Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie.

Primul protocol aprobat de CJ, cel în vederea realizării Spitalului Regional Braşov se încheie „în scopul identificării şi alocării de resurse’ pentru realizarea proiectului, „pe durata elaborării studiului de fezabilitate, a identificării surselor de finanţare, a elaborării documentaţiei în vederea obţinerii finanţării (…), până la data de 31 decembrie 2026”.

În protocol se menţionează printre altele, că Ministerul Sănătăţii „elaborează/ aprobă/ promovează după caz, proiectele de acte normative necesare înfiinţării, organizării şi funcţionării Spitalul Regional de Urgenţă Braşov” şi „asigură, în baza documentaţiilor tehnico-edilitare transmise de autorităţile locale şi a documentaţiei tehnice elaborate de consultant, finanţarea investiţiei din fonduri nerambursabile, bugetul de stat sau alte surse de finanţare”.

Conform protocolului, Consiliul Judeţean Braşov, care are rolul de a asigura managementul activităţii medicale de pe raza municipiului Braşov, „asigură experţii tehnici de specialitate medicală care vor acorda sprijin tehnic UAT Municipiul Braşov si consultanţilor/proiectantului acestuia în procesul de elaborare a studiului de fezabilitate”, iar municipalitatea braşoveană va elabora documentaţia urbanistică, va face demersurile pentru obţinerea acordurilor şi avizelor şi va pune la dispoziţie Studiul de fezabilitate.

Proiectul noului Spital Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Braşov reprezintă faza a doua Programului „Oraşul Medical”, care are ca primă etapă proiectul spitalului regional, şi în care se vor realiza facilităţi medicale necesare pentru a se înlocui clădirile în care, în prezent funcţionează spitale ce completează lipsurile din structura funcţională a Spitalului Regional.

În cazul celui de-al doilea protocol, privind Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie obligaţiile părţilor şi termenul de implementare a proiectului sunt aceleaşi, respectiv 31 decembrie 2026.

Cele două protocoale au fost aprobate, anterior, şi de către Consiliul Local Braşov.

 

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button