Coronavirus

BRAȘOV. Noi măsuri împotriva SARS-CoV-2, după ce un grefier de la Tribunal a fost confirmat cu COVID-19

 

Prezența personalului Tribunalului Brașov, al Judecătoriei Brașov și al Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov este interzisă în clădirea unde funcționează cele trei instanțe, în fiecare zi de marți, în intervalul orar 19.00 – 6.00, pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție cu substanțe bactericide, fungicide, levuricide și virulicide.
Excepție fac strict cauzele urgente din materie penală, pentru care activitatea personalului secțiilor penale se poate desfășura și în intervalul menționat.
Decizia a fost luată săptămâna trecută, după ce un grefier de ședință a fost confirmat cu COVID-19. După confirmarea acestui caz, alți patru grefieri de ședință au fost plasați în carantină. Din această cauză, activitatea Secției penale a Tribunalului Brașov a fost suspendată parțial, în intervalul 18 – 26 octombrie. Astfel, până ieri, s-au judecat doar cauzele urgente, cauzele cu arestați, măsuri preventive, măsuri de supraveghere etc.. Cauzele pentru care s-au acordat termen de judecată în intervalul 18 – 26 octombrie s-au amânat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare