Coronavirus

BRAȘOV. Măsuri organizatorice pentru vaccinarea anti-Covid! PRIMA ETAPĂ va începe în…

 
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, subprefectul Adrian Laurențiu Folea, directorul executiv al DSP Brașov, dr. Andrea Neculau, și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov au participat astăzi, alături de omologii lor din celelalte județe, la o videoconferință pe tema măsurilor organizatorice pentru aplicarea Strategiei naționale de vaccinare împotriva Covid-19.
 
Coordonatorul acestei strategii naționale, lt. col. medic dr. Valeriu Gheorghiță, a anunțat că prima etapă a vaccinării va debuta la începutul lunii ianuarie și se va realiza în centre de vaccinare înființate în spitale județene, municipale sau în alte unități medicale. De asemenea, se vor organiza centre fixe de vaccinare, în afara unităților medicale, precum și caravane mobile, pentru vaccinarea personalului și rezidenților din centre pentru persoane vârstnice, a persoanelor cu dizabilități, a personalului esențial din infrastructura critică, a locuitorilor din zone izolate.
 
În prima etapă a campaniei va fi vaccinat personalul din sistemul medical și din cel al asistenței sociale (public și privat). În cea de-a doua etapă, vaccinarea va include populația cu grad de risc (adulți cu vârste de peste 65 de ani, persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă) și lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale, iar în cea de-a treia populația generală.
 
Potrivit informării Prefecturii Brașov, în cadrul videoconferinței s-a pus accent pe necesitatea definitivării listei cu locațiile propuse pentru a deveni centre de vaccinare, precum și a organizării spațiului acestora (fluxuri și dotări), astfel încât să se poată trece la avizarea lor de către direcțiile de sănătate publică și la operațiunea de planificare a vaccinării. Estimativ, la nivel național vor funcționa 850-900 de centre de vacccinare.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button