Coronavirus

BRAȘOV. Județeanul are acum propriul aparat de testare COVID-19

 

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a primit miercuri echipamentele pentru diagnosticarea infectării cu noul coronavirus prin metoda PCR, precum şi o parte din reactivi, achiziţionate din fonduri alocate din bugetul Consiliului Judeţean Braşov, a anunțat Adrian Veștea (video), președintele CJ Brașov.
Este vorba despre echipamentul de Real Time PCR şi cel de extracţie a acidului nucleic, complet automat, cu risc scăzut de contaminate a personalului medical. Cu ajutorul acestora pot fi executate 48 de probe în 140 de minute, însă trebuie adăugat timpul necesar pentru recepţia probelor ce urmează a fi testate şi pregătirea aparatului cu reactivi şi consumabile. Practic, lucrându-se în două ture pe zi, se vor putea prelucra aproape 100 probe.
Echipamentele vor funcţiona începând de luni, 6 aprilie, la Staţionarul Tractorul, care va deveni astfel al doilea centru din judeţul Braşov unde se realizează testarea pentru COVID-19 (după cel de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase). Aparatul a fost achiziţionat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă într-un timp foarte scurt, iar preşedintele Consiliului Judeţean Braşov susţine că acest dispozitiv  este mult mai performant decât cel care se află în prezent la Spitalul de Boli Infecţioase. Pe de altă parte, Adrian Veştea a  amintit că Universitatea „Transilvania” din Braşov a pus la dispoziţie un aparat PCR de capacitate mai mică, dar extrem de util pentru realizarea de teste.

Potrivit conducerii Spitalului Judeţean, circuitele sunt pregătite, personalul este implicat, iar până la sfârşitul acestei săptămâni se va realiza instruirea celor care vor efectua testele. Unitatea dispune de medici de laborator specializaţi în biologie moleculară, dar sunt şi medici rezidenți în pregătire, care şi-au exprimat dorinţa să înveţe şi să ajute.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare