BRAȘOV. Dr. Cristina Vecerdi, despre vaccinarea anti-COVID / Ce au spus ea și primarul Allen Coliban în ședința de Consiliu Local
Fostul consilier local Cristian Macedonschi a solicitat astăzi, în ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Local Brașov, să fie pregătită o strategie de vaccinare antiCOVID-19, cu plan de transport și de depozitare și cu prioritizarea persoanelor din categoriile de risc. La interpelare a răspuns, pe lângă primarul Allen Coliban, consilierul local Cristina Vecerdi (foto 2), care este coordonatorul UPU-SMURD Brașov.
„Vă mulțumesc frumos pentru interpelare. Procedurile deja sunt în lucru pentru cei care vor primi acest vaccin cu prioritate, începând evident cu personalul medical și continuând cu categoriile care sunt cele mai expuse la acest virus și cu siguranță în comisia care cuprinde și partea de sănătate din Primărie va lucra la această procedură, care va fi gata în cel mai scurt timp”, a declarat dr. Vecerdi.
Primarul Allen Coliban a făcut din nou declarații privind testarea rapidă, pe care o recomandă instituțiilor publice și celor private și care se va aplica angajaților Primăriei Brașov.
„Primăria Brașov a fost una dintre primele instituții care a reacționat pozitiv la acel anunț din partea Direcției de Sănătate Publică și la reacția Ministerului, care a avizat un model de teste antigen, de teste rapide. Lucrul acesta s-a întâmplat săptămâna trecută. Practic, Ministerul Sănătății a spus că există posibilitatea de a detecta virusul folosind aceste teste rapide, într-un sfert de oră de la recoltare, cu o precizie de 97%. Pornind de la aceste informații, am dat o hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență, care se adresează atât instituțiilor publice, cât și instituțiilor private. Este o recomandare de a lua în calcul folosirea acestor teste pentru a avea o primă filtrare. Aceste teste nu sunt folosite în mod oficial pe definiția de caz pentru diagnostic, dar în momentul în care testarea aceasta iese pozitivă, deja putem să punem persoanele respective în izolare și să așteptăm confirmarea unui test Real Time PCR. Am dat proceduri interne, astfel încât personalul Primăriei, începând de săptămâna viitoare, va avea posibilitatea să treacă la această testare rapidă, la acest filtru în interiorul instituției. Tot ceea ce înseamnă transport și manipulare, parte procedurală se respectă și se face cu avizul Direcției de Sănătate Publică, am discutat pe tema aceasta atât din perspectiva recoltării, cât și din cea a trasportării testelor, vă asigur că toate aceste norme vor fi îndeplinite atât cu privire la punctul de testare pe care l-am deschis împreună cu Direcția de Asistență Socială, în colaborare cu DSP-ul, cât și cu privire la punctul pe care îl vom avea aici, în instituție. Cred că este un exemplu pe care îl dăm tuturor instituțiilor publice, de responsabilitate și o măsură bună să preîntâmpinăm apariția unor focare în interiorul instituției”, a declarat primarul.
În completare, dr. Cristina Vecerdi a declarat că testarea rapidă este o „inițiativă extraordinară” și de încredere. Ședința poate fi urmărită AICI.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. Amenzi de până la 1.000 de lei pentru neplata locului de parcare / Tarife noi, de astăzi
BRAȘOV. Ce consilieri locali vor fi în AGA de la RIAL, TETKRON și RATBV
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.