Coronavirus

BRAȘOV. Donație pentru Spitalul General CF și un hotel ce cazează personal medical

 

La Spitalul General CF din Brașov, recent intrat pe lista unităților-suport COVID-19, dar și la un hotel în care sunt cazați medici angrenați în lupta împotriva coronavirusului, au ajuns, zilele trecute, pachete cu măști chirurgicale, dezinfectanți, apă și alte produse de igienă sau de unică folosință, strict necesare personalului medical în această perioadă. Totul a fost posibil datorită proiectului „Împreună vom învinge”, demarat de Asociația Clubul Oamenilor de Afaceri Basarabia, ai cărei membri se află deja la a treia livrare de materiale.

„De această dată am decis să donăm dezinfectant și măști chirurgicale. Am vrut să facem aceste donații exact după necesitățile Spitalului General CF. Este vorba despre o donație de 100 de litri de dezinfectant de suprafețe, 10 litri dezinfectant de mâini și 3.500 de măști. Data trecută, am venit cu apă plată, dozatoare, produse de igienă și menaj, cât și tensiometre, lucruri absolut necesare pentru cei care sunt în prima linie și sunt expuși riscului”, a spus Vasile Petrașco, președintele COAB.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button