Coronavirus

BRAȘOV. De la Operă la spital: 12.000 de lei, pentru Spitalul de Boli Infecțioase

 

Campania amplă demarată în aceste zile de Opera Brașov, împreună cu Asociația „Zi de Bine”, de strângere de fonduri pentru Spitalul de Boli Infecțioase Brașov și, totodată, de mobilizare a posibililor donatori prin mesajul lansat în videoclipul realizat de artiștii instituției a ajuns la momentul adevărului. Astfel, vineri dimineață, în contul Asociației „Zi de Bine”, condusă de Melania Medeleanu, binecunoscută figură publică și implicată în numeroase acțiuni de întrajutorare, în numele Operei Brașov a fost virată suma de 12.098 lei, bani provenind de la angajații instituției (fie ei artiști, personal tehnic sau administrativ), dar și de la persoane particulare care susțin activitatea Operei.

Donațiile au putut fi făcute și se mai pot face în continuare în conturile Asociației „Zi de Bine”, cu mențiunea „Pentru Spitalul de Boli Infecțioase Brașov”: RON – UNICREDIT RO61BACX0000002013736000 sau BCR RO56RNCB0092166359160001; EUR – RO34BACX0000002013736001; USD – RO07BACX0000002013736002. „Medicii și asistenții care luptă pentru sănătatea tuturor în prima linie a epidemiei cu Coronavirus au nevoie de sprijinul nostrum. Oamenii care ne apără au nevoie de apărare. Peste 150 de cadre medicale din țară au fost infectate până acum. Fiecare om care donează ne ajută să facem #scutpentruspitale. Mulțumim mult Operei Brașov pentru implicare!, au transmis reprezentanții Asociației „Zi de Bine” celor de la Opera Brașov.

Opera Brașov mulțumește, pe această cale, tuturor celor implicați în această campanie, pentru dăruire, susținere, talent, efort și, nu în ultimul rând, pentru donațiile ce pot aduce speranța unui viitor mai sigur!, spun inițiatorii.

De asemenea, în același context al întrajutorării în această perioadă a epidemiei cu coronavirus, din rândul angajaților Operei Brașov, atât din compartimentele tehnic, cât și artistic, s-au înscris doritori pentru acțiunile de voluntariat demarate de Primăria Municipiului Brașov în vederea asigurării unor servicii pentru persoanele vulnerabile.

Ce pot spune este că m-am oferit să fac parte dintr-un mic mănunchi de oameni cu suflet mare, cum suntem toți, această familie a Operei… modești, simpli și care ne dorim să ajutăm comunitatea în situații ca aceasta. Majoritatea cred că o face pentru ceea ce simte și nu pentru a ieși în evidență în vreun fel. Preferăm să rămânem anonimi și să încercăm să ne implicăm cât mai mult și cât mai numeroși”, afirmă Constantin Aurelian Condoiu, violonist în Orchestra Operei Brașov.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare