BRAȘOV. COVID-19. Sute de amenzi ieri, inclusiv pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea
Polițiștii brașoveni au verificat, ieri, 168 de locații, 89 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 20 de operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. Totodată, alături de polițiști locali, au legitimat aproximativ 2.600 de persoane și au verificat 135 de mijloace de transport persoane și alte peste 170 de autovehicule.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 267 de sancțiuni contravenționale, dintre care 244 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 22 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor și una pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală fiind de peste 38.500 lei.
Totodată, polițiștii au verificat peste 2.230 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
Polițiștii au continuat și activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 32 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 11 locații. De asemenea, au fost legitimate peste 250 de persoane, fiind aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.500 lei.
Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au legitimat 114 persoane, au verificat 4 locații și au aplicat 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
„Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.