BRAȘOV. COVID-19. S-au dat 200 de amenzi, în week-end, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală!

Polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, polițiști locali, alături de reprezentanți ai Ministerului Muncii, ai Jandarmeriei, ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov și ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au continuat, în week-end, acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Au fost desfășurate controale, cu efective mărite, în sistem integrat, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov.
Au avut loc și activități preventive, de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun.
„Cu ocazia activităților desfășurate au fost verificate 433 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă. De asemenea au fost legitimate aproximativ 2.700 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă. Echipele mixte de control au aplicat 283 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 200 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 64 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 12 pentru fapte de natură economică. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 108.000 lei”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur”, a adăugat sursa citată.
Controalele de acest fel vor continua.
Cetățenii pot folosi linia telefonică TELVERDE – 0800800165, pentru a sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

