Coronavirus

BRAȘOV. COVID-19. Peste 300 de amenzi aplicate ieri / Valoarea…

 

Polițiștii brașoveni au verificat, ieri, 111 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 23 de operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.

De asemenea, alături de polițiști locali, au legitimat aproximativ 3.800 de persoane și au verificat 210 mijloace de transport persoane și alte 280 de autovehicule.

În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 329 de sancțiuni contravenționale, dintre care 304 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 25 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, valoarea totală a amenzilor fiind de 33.000 lei. 

Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 4.300 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
Polițiștii au continuat și activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 62 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 168 de locații. De asemenea, au legitimat 475 de persoane și au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 lei. Au fost verificate 414 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare.

Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov au legitimat 35 de persoane și au verificat 4 locații, aplicând 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare de 500 lei.

„Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să nu se expună la riscuri. Totodată, solicităm respectarea prevederilor H.G. nr. 967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.
Adoptați o conduită responsabilă și respectați măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a vă proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Amintim că, tot ieri, polițiștii au întrerupt o petrecere privată, organizată într-un local din municipiul Brașov, la care participau peste 40 de oameni.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Petrecere întreruptă de polițiști, la un local


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button