Coronavirus

BRAȘOV. COVID-19. Dosar penal și amenzi de 20.000 de lei, în 24 de ore

 

Polițiștii brașoveni au întocmit un dosar penal și au dat amenzi de aproximativ 20.000 de lei, în urma controalelor efectuate ieri.

Ei au verificat 109 locaţii, 56 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 4 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.
De asemenea, au fost legitimate aproximativ 4.000 de persoane și au fost verificate 175 de mijloace de transport persoane și alte peste 600 de autovehicule.

În total, au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale, dintre care 148 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 16 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și două pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a acestora fiind de 19.500 lei.

Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 3.800 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Polițiștii brașoveni au intensificat activitățile informativ-preventive.

Pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului Sars-CoV-2, polițiștii brașoveni vor desfășura zilnic acest gen de activități.

„Nu dorim aplicarea de sancțiuni contravenționale, dar nu vom tolera nicio abatere de la lege. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm faptul că acțiunile noastre îi pot afecta pe cei din jurul nostru și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Solicităm tuturor cetățenilor, să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

TELVERDE – 0800800165 este numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button