Coronavirus

AUR consideră jignitoare, pentru nevaccinați, măsurile de „relaxare”… „În continuare se insistă…”

 

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică noile măsuri „de relaxare” anunțate de CNSU, susținând că sunt doar noi măsuri jignitoare la adresa românilor care nu s-au vaccinat antiCOVID-19.

„Așa-numitele «relaxări» nu rezolvă, în esență, nimic, pentru că, în continuare, se insistă cu restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești și segregarea pe criterii sanitare. Românii din țară, nevaccinați, nu vor putea nici acum să intre în centrele comerciale, în restaurante sau în hoteluri, fără a prezenta un certificat verde (n.r. ca noutate, se vor accepta și testele negative, nu doar vaccinarea sau trecerea prin boală), iar românii din diaspora, care vor să vină acasă de sărbători, așa cum o fac an de an, vor fi întâmpinați cu ostilitate, ca niște teroriști: anchetați, puși să completeze formulare, carantinați sau constrânși să facă teste PCR. Pentru ce toată această bătaie de joc? Sunt românii noștri care muncesc afară și echilibrează balanța de plăți a țării. Cerem militarului Ciucă să îi trateze ca pe niște cetățeni liberi și demni ai statului de care aparțin, nu ca pe niște teroriști”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.

„Numărul de infectări zilnice cu COVID a scăzut foarte mult, iar toate datele arată că tulpina Omicron este mai puțin periculoasă decât Delta. Prin urmare, este de neînțeles de ce Raed Arafat și Nicolae Ciucă insistă să inducă panica în rândul populației și să mențină niște restricții aberante și discriminatorii. Ele par să trădeze mai degrabă o apetență către dictatură, nu grija față de sănătatea românilor. AUR somează Guvernul și pe eternul Arafat să renunțe la aceste măsuri iraționale și să manifeste respect față de contribuabilul român! În caz contrar, ne vom alia cu toți cei nemulțumiți și vom ieși în stradă”, a subliniat deputatul George Simion, co-președinte AUR.

VEZI ȘI:

COVID-19. Ministrul Sănătății explică măsurile de RELAXARE

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare