Artist vaccinat antiCOVID după ce a scăpat cu greu de boală
La o lună după ce a ieșit din spital, unde a fost internat în stare gravă, din cauza virusului SARS-CoV-2, Mihai Budeanu, de la 3 Sud Est, a mers să se vaccineze.
La 28 de zile de la externarea de pe secția de Terapie Intensivă, artistul s-a programat la vaccinare. El a făcut prima injecție și urmează rapelul, pe 26 martie, cu vaccinul de la Pfizer, potrivit ciao.ro. Soția cântărețului s-a vaccinat cu serul de la AstraZeneca.
„Am fost într-o stare foarte gravă şi doctorii, chiar şi domnul doctor Ion Alexie din Las Vegas, m-au sfătuit să mă vaccinez pentru siguranţa mea. La 28 de zile de la ieşirea din spital am avut voie să fac vaccinul şi m-am programat. Am şi făcut testul de anticorpi. M-am vaccinat cu Pfizer, prima doză am făcut-o vineri, pe 26 martie fac şi rapelul. Am avut prioritate datorită stării grave pe care am avut-o. Şi soţia mea se vaccinează pe 13 martie, dar cu AstraZeneca.
Am rămas după vaccin 15 minute cu două asistente, care m-au recunoscut şi mi-au cerut să facem poze. La prima doză nu am avut nici o reacţie. L-am făcut la Hârşova, acolo am prins loc, totul foarte organizat. Lumea vrea sa intre în normalitate. Eu unul l-am făcut că aşa am simţit, nu vreau sa mai trăiesc vreodată episodul de atunci. Şi soţia mea şi copiii au avut boala, dar au avut forme uşoare”, a explicat Mihai Budeanu, pentru click.ro.
VEZI ȘI:
COVID-19. Mihai Budeanu, de la 3 Sud Est, internat la Terapie Intensivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.