Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 în decembrie 2023
Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 în decembrie 2023
Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), avertizând că virusul este încă vivace, chiar dacă poate să treacă parţial neobservat, informează AFP, conform Agerpres.
Potrivit OMS, datele provenite din diverse surse au indicat o creştere a transmiterii virale luna trecută, alimentată de reuniunile oamenilor din timpul sărbătorilor de iarnă şi de varianta JN.1, care este de acum varianta cel mai frecvent raportată la nivel mondial.
„Deşi COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă sanitară globală, virusul continuă să circule, să se schimbe şi să ucidă“, a declarat directorul agenţiei de sănătate a ONU, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe la Geneva.
Deşi 10.000 de decese pe lună reprezintă un număr aflat cu mult sub nivelul maxim al pandemiei, „acest nivel de decese evitabile nu este acceptabil”, a adăugat oficialul. El a îndemnat guvernele să menţină supravegherea şi secvenţierea virusului şi să asigure accesul la teste, tratamente şi vaccinuri accesibile şi fiabile.
„De asemenea, continuăm să îndemnăm oamenii să se vaccineze, să se testeze, să poarte măşti sanitare dacă este necesar şi să se asigure că spaţiile interioare aglomerate sunt bine ventilate“, a mai spus el.
Directorul OMS a declarat că boala COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate publică internaţională în mai 2023, la mai bine de trei ani după prima detectare a virusului în oraşul Wuhan din China, la sfârşitul anului 2019.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.