A decedat încă un pacient COVID-19 transferat de la „Matei Balș”
Încă un pacient transferat de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” s-a stins din viață după ce a fost transferat la alt spital, ca urmare a incendiului de vineri. Este al treilea pacient care moare după transfer.
Acesta este un bărbat de 87 de ani, bolnav de COVID-19 și cu mai multe boli cronice. El fusese internat într-un salon de la un etaj superior al clădirii unde un incendiu a distrus parterul.
„Pacientul este un bărbat în vârstă de 87 ani, care a fost internat în pavilionul V al unității sanitare, la un etaj superior. Acesta a fost diagnosticat cu o formă severă de infecție cu SARS Cov-2 și prezenta multiple comorbidități. Finalizarea anchetei medico-legale poate stabili cauzele decesului pacientului”, se arată în comunicatul MS.
Amintim că, în incendiu au murit carbonizați patru pacienți, iar o femeie a fost declarată decedată după ce s-a încercat resuscitarea ei. Pacienta prezenta arsuri pe 20% din suprafața corporală).
Sâmbătă, a decedat și un pacient care fusese transferat de la „Matei Balș”. Acesta nu fusese rănit în incendiu. Bărbatul avea 70 ani și era „dependent de CPAP, fără leziuni cauzate de incendiului, intubat”, conform autorităților.
Ieri, a murit o femeie de 67 de ani, care era internată la un etaj superior al pavilionului unde a izbucnit incendiul şi a fost transferată într-o secţie ATI a acestei unităţi sanitare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.