Salvați Opera!

Îndrăznesc să scriu aceste rânduri, deoarece cred că am ajuns în ceasul al doisprezecelea când, oricât de „în banca noastră” am fi, trebuie să luăm atitudine. Mass media este ultima frontieră în lupta noastră de a salva ce se mai poate salva din CULTURA orașului nostru, și în special de a salva instituția care ne-a adus recunoașterea internațională, OPERA BRAȘOV.
Nu aș fi îndrăznit niciodată să ies „în față” dacă nu aș fi considerat că este o situație de o gravitate deosebită. Dar iată că a sosit vremea să ne exprimăm indignarea și durerea pe care o suportăm în tăcere de ceva timp. Cum este posibil ca în secolul 21, într-o lume așa zis civilizată, să se poată lua hotărârea de a se decima o instituție culturală care a dus renumele orașului nostru pe toate meridianele și care este OPERA BRAȘOV? Cum este posibil să vrei să distrugi ceva clădit cu atâta trudă și cu atât efort de către niște oameni care toată viața și-au dedicat-o fericirii altora? Și cum îți permiți să arunci la gunoi dragostea și admirația și respectul unei întregi comunități? Indignarea mă sufocă și nu-mi vine să cred că am ajuns să-mi fie rușine că sunt brașoveancă și, mai mult, că sunt româncă. Ne-ați ucis trupurile, ne-ați ucis mințile, iar acum ne ucideți sufletele, luându-ne tot ce mai aveam – DRAGOSTEA PENTRU MUZICÃ. Dacă acum în ultimul ceas nu suntem uniți, pentru a ne salva măcar inimile suferinde v,om ajunge să trăim într-o lume gri, fără valori morale și fără dragoste. Deci, haideți să ne salvam pe noi, salvându-i pe acești OAMENI MINUNAŢI ȘI VOCILE LOR DE AUR. DUMNEZEU SÃ NE CÃLÃUZEASCÃ ȘI SÃ NE AJUTE!
Un umil cetățean al acestui oraș, pe numele său – Diana Cristina Rizea
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



