Agenda locală

Sezon de vizitare a bisericilor fortificate

 

Sezonul pentru vizitarea bisericilor fortificate a fost deschis de Biserica Evanghelică din Transilvania. Spre deosebire,de alți ani, în 2015, cei interesați pot să achiziționeze un card cu ajutorul căruia vor avea acces gratuit la 45 dintre cele 65 de monumente incluse în traseu. Sezonul de vizitare va fi deschis până pe 31 octombrie. Programul include o serie de lăcașuri de închinăciune din Brașov, dar și din județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureș și Bistrița-Năsăud. „Există încă circa 150 de biserici fortificate săsești medievale în Transilvania, care încă nu sunt prea bine cunoscute, care sunt cea mai mare parte în zona rurală și care credem noi că merită să fie vizitate, fiindcă și ele sunt dotate cu un patrimoniu extraordinar”, a precizat Frank Thomas Siegler, reprezentantul Bisericii Negre. Cele mai cunoscute de vizitatori sunt Biserica Neagră din Brașov, Biserica Evanghelică din Sibiu sau Biserica cu turn din Bistrița, dar pe lângă ele sunt deschise spre vizitare mai multe lăcașuri din satele transilvănene. Pentru anul acesta sunt așteptați peste 400.000 de vizitatori. Noul card oferă și numeroase reduceri la cazare. Prețul „Transilvania card” este de 50 de lei și poate fi cumpărat de la Biserica Neagră sau de la Biserica Evanghelică din Râșnov, dar și comandat prin email.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button