Punctele de pe cartelele de schi, valabile până în 15 aprilie

Amatorii de schi care și-au achiziționat cartele pentru utilizarea instalațiilor pe cablu sunt avertizați să își folosească punctele de pe cartele până pe 15 aprilie, dată la care acestea expiră. „Având în vedere condițiile foarte bune de schi pe toată pârtiile din Poiana Brașov, îi invităm pe turiști și brașoveni să practice acest sport. Din 9 martie, transportul pe cablu va fi mai ieftin pe anumite instalații (în sensul că numărul de puncte taxate pe fiecare călătorie va fi mai mic, n.r.), și le amintim tuturor că valabilitatea cartelelor cumpărate în acest sezon este până în 15 aprilie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea.
Potrivit oficialului Primăriei, în această perioadă toate pârtiile din Poiană sunt în stare foarte bună, iar stratul de zăpadă este de 70 cm în masivul Postăvarul și 50 cm pe partea inferioară a pârtiei Bradul. Funcționează telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Bradul și Stadion și banda transportoare de pe Snowpark Bradul.
Record de treceri prin turnicheți
De altfel, starea bună a pârtiilor rezultă și din datele privind trecerile pe la turnicheții instalațiilor pe cablu. Din 18 decembrie și până în 22 februarie, s-au înregistrat 1.323.072 de treceri. Numai în cele 22 de zile din luna februarie 2015 au fost mai multe treceri pe la turnicheți decât în toată luna ianuarie, adică 592.060 de treceri, față de 559.388. În sfârșitul de săptămână 20-22 februarie au fost înregistrate 89.989 de utilizări ale instalațiilor de transport pe cablu, iar cel mai bun sfârșit de săptămână din sezon, până acum, a fost cel care a inclus sărbătoarea Sfântului Valentin: 104.447 de treceri prin turnicheți, dintre care doar sâmbătă, 14 februarie, au fost înregistrate 40.077. Două treimi dintre ele au fost numai pe instalațiile care aparțin municipalității, adică telescaunele Ruia și Lupului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





