Agenda locală

Primăria Ghimbav construiește un imobil cu 45 de locuințe sociale

 

Construirea blocului de locuințe sociale pentru beneficiarii din localitatea Ghimbav avansează într-un ritm destul de alert. Imobilul va fi construit în Cartierul Florilor, la ieșirea spre Cristian, și va avea 45 de locuințe. Secretarul Primăriei Ghimbav, Dan Szinatovici, a susținut că a fost obținută de la Ministerul Dezvoltării Regionale suma de 800.000 de lei. 

„Se lucrează intens și trebuie respectate toate fazele tehnologice ale proiectului”, a  susținut secretarul Primăriei Ghimbav. În ceea ce privește finalizarea proiectului, reprezentantul Primăriei Ghimbav a precizat că termenul de predare a investiției este de 18 luni. 

Odată ce construcția va fi finalizată, plenul Consiliului Local Brașov va stabili anumite criterii care vor sta la baza selectării beneficiarilor locuințelor sociale. Apartamentele nou construite vor fi închiriate, nu vândute. 

„Cred că la finalul acestui an, dacă se asigură și finanțare, vom termina locuințele. Noi am avut un milion de lei trecuți în bugetul local pentru această investiție, însă am atras bani și de la bugetul central. Există programul național de finanțare a construcției de locuințe sociale și, având în vedere că    le-am început sperăm să ne aloce în continuare banii. Noi avem asigurată finanțarea de 30 de milioane de lei prin creditul luat de la CEC Bank. Din el estimăm că vom finanța locuințele sociale și construcția de drumuri în Cartierul Florilor, însă în măsura în care vom putea atrage fonduri guvernamentale, sigur că vom folosi banii la alte lucrări. Mai avem modernizat destule zone din oraș”, a mai adăugat secretarul primăriei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button