Lucrările la liftul pe plan înclinat de la Râșnov aproape de finalizare

Lucrările la liftul pe plan înclinat de la Râșnov sunt aproape finalizate, a anunțat primarul Adrian Veștea. În acest moment se lucrează la calea de rulare a liftului, dar și la finalizarea amenajării clădirii stației de plecare și a platformei de belvedere de lângă cetate. „Este un proiect extrem de complex, având în vedere relieful, astfel că timp de șase luni, din iunie și până în noiembrie, s-a lucrat la dislocarea blocurilor de rocă. Acum suntem pe ultima sută de metri și, dacă vremea va fi favorabilă, cred că proiectul va putea fi terminat luna următoare”, a explicat Veștea.
Lucrările la acest obiectiv au fost deosebit de complexe. Pentru turnarea pilonilor care susțin calea de rulare a fost nevoie de ajutorul unui elicopter utilitar, iar montarea șinelor este executată cu ajutorul unei macarale de 220 de tone.
Traseul liftului va avea o lungime totală de 165 de metri, cu o diferență de nivel de 94 de metri, iar unghiul de înclinare va fi de 34 de grade. Liftul va face 12 curse pe oră, cu o viteză de 2,5 metri pe secundă, cabina acestuia având capacitatea de a transporta 30 de persoane pe cursă. Consumul de energie pentru acest lift va fi unul redus, ținând cont că are o contragreutate și, totodată, este și un mijloc de transport ecologic. Autoritățile râșnovene estimează că numărul turiștilor va crește cu cel puțin 20% după ce se va amenaja acest lift.
Investiția se ridică la 10,71 milioane de lei, iar proiectul beneficiază de finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional – Polul de Creștere Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

