Agenda locală

Feldioara: Reabilitarea și modernizarea fostei Școli Agricole se va finaliza în câteva luni

 

Proiectul  de dezvoltare și modernizare a infrastructurii școlare a fostei Școli Agricole din Feldioara este în plină desfășurare. Proiectul beneficiază de finanțare din fonduri europene, fiind implementat de  Primărie și vizează „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea Liceului Teoretic „Petru Rareș” Feldioara, corp C Clasele I-IV”, în cadrul Axei prioritare 3: Îmbunătățirea Infrastructurii Sociale din Programul Operațional Regional 2007-2013. Domeniul de intervenție 3.4 al proiectului vizează „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.

Astfel, elevii de gimnaziu care până anul trecut au învățat la fosta Școală Agricolă din comuna Feldioara au fost mutați într-o altă unitate de învățământ și anume în corpul B de clădire ce aparține de Liceul „Petru Rareș”. Motivul pentru care s-a recurs la această mutare l-a constituit lucrările de reabilitare și modernizare ale vechii școli. S-a recurs la acest demers, deoarece clădirea era foarte veche, uzată și  necesita de mai multă vreme îmbunătățiri, reparații și reabilitări.

 Lucrările începute în vara anului trecut vor fi încheiate până în vara acestui an, pentru ca elevii care au fost mutați în alt corp de clădire să revină să învețe din nou aici în toamnă, odată cu începutul noului an școlar. Termenul de finalizare a investiției (18 luni) va fi devansat, în condițiile în care intervențiile au fost ample, deoarece a fost ridicat un nou corp de clădire de la zero, iar corpul C, în care vor studia elevii din clasele I-IV, va fi complet modernizat. De asemenea, din bugetul proiectului care beneficiază de finanțare din fonduri europene sunt prevăzute realizarea unei platforme ecologice de depozitare a gunoiului, asigurarea accesului în școală prin construirea unei rampe speciale pentru persoanele cu dizabilități, precum și amenajarea unei alei pietonale de la intrarea în incintă până la noua intrare în școală, și de acolo până în zona din care pleacă rampa. Imobilul a fost recompartimentat integral și mansardat, astfel încât aici să funcționeze noi clase și spații destinate elevilor și cadrelor didactice: săli de clasă, cancelarie, laboratoare, grupuri sanitare moderne, centrală termică pe gaz metan etc. Lucrările au vizat intervenții radicale la acoperiș, care a fost complet schimbat, la podele, ferestre, pereții interni și exteriori, păstrându-se totodată elemente din vechea arhitectură, precum și specificul estetic propriu unui așezământ de educație și cultură tradițional.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button