Caravana fondurilor europene a fost și Brașov

Specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru au fost prezenți recent la Brașov pentru a prezenta Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Au fost prezentate toate programele și fondurile nerambursabile disponibile la nivel regional, dar și cine răspunde punctual de fiecare program. Conducerea ADR Centru estimează că POR 2014-2020 ar putea fi lansat cel mai devreme în mai sau iunie. „A fost o caravană de informare privind fondurile europene, astfel încât, potențialii beneficiari să poată pregăti cât mai repede proiectele pentru care vor să obțină finanțări nerambursabile”, a precizat Mihail Veștea, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov. Întrunirea a avut loc la Centrul Cultural Reduta, iar caravana va ajunge în toate județele din Regiunea Centru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

