Agenda locală

Brașov. Se inventariază terenurile ADS

  • article_259051_1.jpg
 

La ultima ședință a Comisiei județene pentru aplicarea legilor fondului funciar s-a decis inventarierea tuturor terenurilor aflate la Administrația Domeniilor Statului (ADS) Brașov, raportat la categoria de folosință a suprafețelor și la situația juridică a acestora, respectiv dacă sunt libere de sarcini sau nu.
Acest inventar este necesar pentru a se identifica posibilitățile de acordare de terenuri în echivalent beneficiarilor legilor fondului funciar aflați pe listele de despăgubiri, din localitățile unde se înregistrează deficit de teren. În prezent, în evidențele Instituției Prefectului Județul Brașov există validate anexe de despăgubiri pentru un total de 5.800 ha, aflate pe raza a 18 localități (Brașov, Predeal, Râșnov, Budila, Cincu, Crizbav, Cristian, Ghimbav, Hălchiu, Ormeniș, Prejmer, Sâmbăta de Sus, Șercaia, Sânpetru, Ucea, Ungra, Viștea, Vulcan).
Cel mai mare deficit de suprafețe se înregistrează pe raza orașului Râșnov, de peste 1.000 ha, pe listă urmând comuna Vulcan, cu 628 ha, și Sânpetru, Prejmer și Cincu, fiecare cu aproximativ 500 ha.
Ulterior se va organiza o ședință cu reprezentanții comisiilor locale din cele 18 unități administrativ-teritoriale pentru a se analiza balanța terenurilor de care dispun și soluțiile pe care le au în vedere pentru acoperirea deficitului, cum ar fi reducerea islazurilor comunale. Pentru localitățile unde deficitul nu poate fi acoperit din surse locale, se va trece la punerea la dispoziție a comisiilor locale de fond funciar a unor loturi de la ADS Brașov, care vor putea fi apoi oferite beneficiarilor.
Cei îndreptățiți să fie puși în posesie, pentru care nu s-au identificat terenuri în natură, vor avea posibilitatea să opteze pentru aceste loturi. În cazul în care vor refuza două oferte consecutive se va trece la întocmirea dosarelor pentru acordare de despăgubiri, care vor fi transmise către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Aceste operațiuni de ofertare se vor finaliza până în toamnă.
„Este un mod prin care oamenii pot obține terenuri în locul celor pe care le-au deținut în trecut și din varii motive nu le mai pot acum prelua. Încercăm să identificăm astfel de soluții pentru toți beneficiarii, având în vedere că procedurile de obținere a despăgubirilor sunt de durată. Facem apel către toți cei care vor primi astfel de oferte din partea administrațiilor locale să le analizeze cu atenție, pentru că ar fi păcat să renunțe la un drept pe care îl au”, a declarat subprefectul Ciprian Băncilă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google