Agenda locală

Brașov. Prefectura verifică zonele turistice

  • article_259054_1.jpg
 

Prin Ordinele Prefecturii Brașov nr. 370/26.04.2010 și nr. 483/3.06.2010 s-au constituit comisiile de verificare a unor zone turistice ale județului privind:
– respectarea disciplinei in domeniul autorizarii executarii lucrarilor de constructii pe teritoriul administrativ al judetului, a respectării disciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului legata de procesul de autorizare a constructiilor;
– în domeniul poluării și deteriorării mediului;
– în domeniile apărării vieții, bunurilor și a mediului împotriva incendiilor și dezastrelor, precum și al realizării măsurilor de protecție civilă și gestionarea situațiilor de urgență;
– în domeniul respectării legislației privind protecția consumatorilor;
– în domeniul prevenirii, descoperirii și combaterii a oricăror acte și fapte care au ca efect frauda și evaziunea fiscală.
Din comisii au făcut parte reprezentanții Corpului de control al prefectului, Inspectoratul de Stat în Construcții, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Garda Financiară și Garda de Mediu.
Obiectivul principal al controlului l-a constituit obținerea unei imagini de ansamblu asupra situației construcțiilor cu destinație turistică din principalele zone turistice din județ, respectiv s-a verificat îndeplinirea procedurilor de autorizare a construcțiilor în care se desfășoară activitatea de turism, respectiv controlul autorizațiilor de funcționare.
Ca urmare a controlului efectuat s-au constatat următoarele:

1. În localitatea Predeal au fost verificate 88 societăți comerciale, persoane fizice autorizate și persoane fizice:

– autorizații de construire: 49 au, pentru 5 imobile au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare între societăți comerciale și nu au fost transmise între proprietari și autorizațiile de construire ale imobilelor, 1 imobil a fost revendicat, iar 33 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.

– autorizațiile de mediu: 45 agenți economici au avut, în 2 situații nu necesitau autorizații întrucât imobilele se aflau în construcție, iar 41 unități controlate nu au făcut dovada acestui document.
– autorizațiile PSI: 41 agenți economici au, 47 unități controlate nu au făcut dovada acestui document.
– certificatul constatator privind activitatea desfășurată: 43 agenți economici au, 45 nu au făcut dovada acestui document.

Facem precizarea că într-un caz, administratorul clădirii a afirmat că nu oferă cazare, dar își oferea serviciile, în acest sens pe internet.    De asemenea, s-au întâlnit situații în care unitățile, la data controlului, erau închise, iar informațiile le-am obținut de la reprezentanții instituțiilor implicate în aceste verificări.

2. În localitatea Bran au fost verificate 79 societăți comerciale, persoane fizice autorizate și persoane fizice:

– autorizații de construire: 52 agenți economici dețin, 27 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.
– autorizațiile de mediu: 47 agenți economici au, iar 32 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.
– autorizațiile PSI: 28 agenți economici dețin autorizații, o societate comercială este în curs de obținere a autorizației, iar 50 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.
– certificatul constatator privind activitatea desfășurată: 34 agenți economici dețin acest document, 45 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.

Au fost întâlnite situații în care putem afirma că se practică turism fără forme legale, fiind oferite prețuri pentru cazare, cu toate că imobilul este considerat de proprietar ca fiind locuință personală.

3. În localitatea Moieciu au fost verificate 99 societăți comerciale, persoane fizice autorizate și persoane fizice:

– autorizații de construire: 45 agenți economici dețin, 3 imobile sunt construite înainte de 1989, iar 51 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.
– autorizațiile de mediu: 38 agenți economici dețin aceste autorizații, iar 61 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.
– autorizațiile PSI: 22 agenți economici dețin autorizații, iar 77 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.
– certificatul constatator privind activitatea desfășurată: 38 agenți economici dețin acest document, 61 de unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.

La nivelul localităților Bran și Moieciu proprietarii pensiunilor sunt constituiți în Asociația „CLUB ANTREC BRAN-MOIECIU”, care sunt nemulțumiți de faptul că există concurență neloială, prin practicarea turismului fără forme legale, însă nici nu au nominalizat cazuri în care se întâlnesc asemenea situații.

4. În localitatea Sâmbăta de Sus au fost verificate 15 societăți comerciale, persoane fizice autorizate și persoane fizice:

– autorizații de construire: 14 agenți economici dețin, iar o unitate controlată nu a făcut dovada existenței acestui document.
– autorizațiile de mediu: 8 agenți economici dețin aceste autorizații, iar 7 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.
– autorizațiile PSI: 5 agenți economici dețin autorizații, iar 12 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.
– certificatul constatator privind activitatea desfășurată: 8 agenți economici dețin acest document, 7 unități controlate nu au făcut dovada existenței acestui document.

Concluzii

Se observă faptul că la nivelul localităților menționate, controlul privind disciplina in autorizarea si executarea lucrarilor de constructii este neorganizat și neexercitat, în conformitate cu legislația în materie, de catre compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al  primarului, in unitatile lor administrativ-teritoriale.
Astfel, în stațiunea turistică Bran, în baza de date a primăriei, sunt înregistrate …62 de pensiuni turistice, la nivelul localității Moieciu sunt înregistrate de autoritățile locale …60 de pensiuni turistice, în localitatea Predeal, potrivit datelor furnizate de autoritatea publică locală sunt înregistrate …42 construcții cu destinație turistică.
Facem precizarea că în acest domeniu competență de verificare are și arhitectul șef al judetului si personalul imputernicit al compartimentului de specialitate din subordinea acestuia.
De asemenea, în scopul asigurării autonomiei locale, autoritățile administrației publice locale au dreptul și obligația de a institui și de a percepe impozite și taxe locale, ori prin faptul că nu au date actualizate în ceea ce privește numărul pensiunilor turistice la nivelul localității, valoarea contabilă a încasării acestor taxe este mult mai scăzută.
Exemplu: o persoană fizică achită impozitul pe clădire, potrivit prevederilor Codului Fiscal, în valoare de 0,1 %, iar un agent economic trebuie să achite o valoare cuprinsă între 1%-5%.   

Măsuri dispuse

Autoritățile publice locale vor exercita periodic verificări privind disciplina în construcții a tuturor imobilelor ce au destinație turistică, în vederea respectării prevederilor Legii nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare.
Fiecare instituție publică, ce face parte din comisia de control, va prezenta toate datele privind numărul autorizației de construire, de mediu, de securitate contra incendiilor și certificatul constatator pentru fiecare agent economic.
Toate instituțiile publice ce au format echipele de control vor proceda la verificarea punctuală a fiecărei structuri turistice, unde nu se dețin informații, având ca obiect respectarea legislației în domeniu.
Termenul pentru intrarea în legalitate este 31.10.2010. În situația în care unitățile controlate nu vor respecta termenul menționat, instituțiile publice competente vor aplica măsurile și sancțiunile corespunzătoare prevăzute de lege.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google