Apel la bun-simț, rușine și credință, cu ocazia sărbătorilor pascale

Omul a fost creat fragil, lipsit de putere, dar cu conștiința că dispune de puteri și instrumente ce pot fi perfecționate.
Omul înțelege că natura este făcută pentru el, iar aceasta este supusă unor legi previzibile.
Omul primește enorm de la natură și acest lucru îi poate da sentimentul că el este singurul stăpân al Pământului.
Natura se adaptează la om. Pârâurile îi potolesc setea cu apă dulce și proaspătă. Florile împodobesc pădurile pentru ca omul să se bucure, iar nu urșii și lupii. Numai omul este impresionat, fascinat de simfonia culorii și fermecat de splendoarea miresmelor. Razele blânde ale soarelui îl trezesc, precum și cântecul păsărilor sau adierea vântului. Nu în ultimul rând, animalul oferă omului spinarea sa pentru a purta poverile.
În viața sa, omul urmărește sau slujește un singur obiectiv și anume ameliorarea confortului său și al celor apropiați și dragi.
Pentru a-și spori confortul, omul stăpânește natura, ajutându-se de mijloacele pe care ea însăși i le furnizează. Din acest motiv el capătă sentimentul că e grozav și se autoproclamă stăpân al Pământului.
De la caz la caz, omul se întreabă, sau, ar trebui să se întrebe cine dăruiește, ce-i cu această generozitate și care este sensul vieții și al morții, deoarece nici noii veniți nu-și amintesc unde au fost înainte și nici morții nu se exprimă.
Omul e dispus să se autoproclame stăpân al Pământului, dar el nu se află singur aici. Se află în concurență cu alte miliarde de oameni care au același statut și beneficiază de aceleași avantaje în raport cu natura.
Concurența dintre oameni, de prea multe ori rău înțeleasă și aplicată, duce la primul mare eșec pe Pământ.
Tot răul de pe Pământ provine din ambiția exagerată, lăcomia de a acumula, egoismul fără limite și voința de putere a oamenilor. Omul are în el ascunse toate comorile, dar el nu le vede și preferă să-și însușească nesățios și abuziv tot ceea ce este în exterior.
Spre deosebire de animal, omul are conștiința morții, a trecerii lui efemere prin viață, fapt pentru care el trebuie să se îngrijească, să fie atent ca această călătorie să fie cu folos.
Omul trebuie să aibă măsura bunului-simț, credință și rușine, adică să fie capabil să stabilească o linie fermă între ceea ce poate și trebuie să existe și ceea ce nu este permis să existe. Această normă interioară trebuie să existe în mentalitatea fiecărui om și dacă azi deplângem starea de disoluție morală în care ne aflăm este tocmai pentru că de ani buni „a fi” corect, cinstit, sincer, bine intenționat, patriot nu a mai însemnat nimic în fața lui „a avea” funcții, case, mașini, tupeu etc.
Să recunoaștem importanța capitală a educației și să dorim ca permanent să fim implicați și cât mai bine informați.
Nu avem voie să fim spectatori la ceea ce ni se întâmplă, trebuie să avem o atitudine fermă.
Pledez cu insistență ca noi, cetățenii acestei țări, să manifestăm în număr cât mai mare spirit de independență în viața politică și socială și spirit de inițiativă în viața economică. Să luăm exemplu de la acele popoare apusene care construiesc lucruri durabile.
Să ne informăm, evitând pe cât posibil să ne lăsăm intoxicați, manipulați, dezinformați și să susținem în cunoștință de cauză, prin propriile convingeri acele personalități din viața politică ce au putere de decizie și sunt animate de dorința ca poporul român să o ducă mai bine.
Prin analiza și compararea informațiilor, să ne conturăm propriile idei politice și sociale care să ne determine să susținem o politică sau un guvern care să ne reprezinte interesele.
Altă cale morală și legală nu există, iar poporul nostru merită să o ducă mai bine.
În fine, exprim opinia că trebuie să ne gândim că nu este corect să critici (judeci) pe alții pentru lucruri pe care tu însuți nu le faci.
O bună parte din cetățenii contemporani sunt nemulțumiți și chiar îngroziți de nivelul scăzut, sub aspect moral și spiritual, al majorității celor care au funcții în aparatul actual de stat.
Dacă mizeria celor săraci nu este cauzată de legile naturii, ci de instituțiile noastre, atunci mare este păcatul nostru.
Av. Vasile Edu
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




