Expres

Femeia care și-a ucis cei cinci copii a fost eutanasiată

Femeia care și-a ucis cei cinci copii a fost eutanasiată. Genevieve Lhermitte, o femeie din Belgia care și-a ucis fiul și cele patru fiice cu vârste între trei și 14 ani, a fost eutanasiată, scrie BBC.

Crimele au fost comise în 28 februarie 2007, când Genevieve Lhermitte avea 40 de ani. Femeia al cărei soț era plecat din țară le-a tăiat gâtul, cu un cuțit de bucătărie.

Crimele s-au petrecut în casa familiei din orașul Nivelles, conform Daily Mail. După ce și-a ucis copiii, femeia a încercat să se sinucidă, dar tentativa ei a eșuat.

În ziua în care a comis crimele, Lhermitte ar fi furat două cuțite dintr-un magazin. Apoi a mers acasă și a gătit pentru masa de prânz. După ce a mâncat alături de copiii săi, femeia a încuiat ușa casei și i-a ucis. Yasmine (14 ani), Nora (12 ani), Myriam (10 ani), Mina (7 ani) și Mehdi (3 ani).

Ea a susținut în fața instanței că și-a omorât copiii pentru că se simțea „disperată și prizonieră” în propria casă.

Am pierdut toți copiii din vina mea. Nu au meritat ​​niciodată asta. Voi suferi până la sfârșitul zilelor mele, aceasta este pedeapsa mea”, a spus femeia în fața instanței.

În 2008, Lhermitte a fost condamnată la închisoare pe viață, iar din 2019 ea se afla într-un spital de psihiatrie.

În 28 februarie 2023, la 16 ani de la comiterea crimelor, femeia, acum în vârstă de 56 de ani, a ales să moară.
Această procedură specifică a fost urmată de Lhermitte, care a primit diverse opinii medicale”, a spus avocatul ei.

Un „gest simbolic de respect pentru copiii ei”

Un psiholog a declarat că, probabil, Lhermitte a ales să moară în 28 februarie, deoarece a vrut să facă un „gest simbolic de respect pentru copiii ei”.

Se poate să-și fi dorit să termine ceea ce a început, pentru că, practic, a vrut să-și pună capăt vieții după ce și-a ucis copiii”, a spus psihologul.

În Belgia, legea le permite oamenilor să aleagă să fie eutanasiați dacă se consideră că au suferințe „insuportabile”, care nu pot fi vindecate. Persoana respectivă trebuie să fie conștientă de decizia sa și „să își poată exprima dorința într-o manieră motivată și consecventă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Așa da…!

Willy
1 an în urmă

In Rusia lui barbughe o faceau consiliera lui Putin. Numai acolo pot prospera toate deseurile umanitatii, erorile genetice precum avortonul putinist latrator mare specialist in coprocultura care latra zilnic pe aici propaganda pro rusa. Bine ca are unde, cine se… Citeşte mai mult »

Back to top button