Expres

Sportivi condamnați la închisoare pe viață

Sportivi condamnați la închisoare pe viață

Cinci componenţi ai unei echipe de rugby din Argentina au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, după ce au omorât în bătaie un tânăr student, la Villa Gesell, anunţă presa argentiniană.

Această crimă odioasă a ocupat prima pagină a ziarelor în Argentina. Procesul a captat atenţia ţării, iar verdictul pronunţat a fost transmis în direct de mai multe canale de televiziune, informează news.ro.

În noaptea de 17 spre 18 ianuarie 2020, în faţa unui club de noapte, o simplă încăierare a degenerat şi opt rugbyşti de la Club Nautico Arsenal Zarate, cu vârste cuprinse între 21 şi 23 de ani, majoritatea din clasele privilegiate ale societăţii, l-au atacat pe tânărul Fernando Baez Sosa, care avea 18 ani.

L-au lăsat să moară în faţa stabilimentului, după ce l-au lovit cu pumnii şi picioarele.

Dintre cei opt sportivi, cinci au fost acuzaţi de omor şi condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Ceilalți trei rugbiști au fost condamnaţi ca „participanţi secundari”, primind câte 15 ani de închisoare, pedeapsa maximă posibilă pentru această infracţiune.

Astfel, judecătorii i-au condamnat pe Máximo Thomsen (23 de ani), Ciro Pertossi (22), Enzo Comelli (22), Matías Benicelli (23) şi Luciano Pertossi (21) la închisoare pe viaţă, în timp ce Ayrton Viollaz (23), Blas Cinalli (21) şi Lucas Pertossi (23) au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare.

Procesul a stârnit dezbateri

La procesul de la Dolores, la 220 km de Buenos Aires, procuratura a invocat o „dorinţă de a ucide” împărtăşită „de toţi”, o „coordonare” a atacului, în timpul căruia atacatorii au împiedicat pe oricine să vină în ajutorul victimei.

La ultimul discurs după pledoarii, inculpaţii, tăcuţi în cea mai mare parte a procesului, au cerut iertare şi clemenţă, asigurând, unii în lacrimi, că „nu au intenţionat niciodată să-l omoare” pe Fernando.
„Procesul jucătorilor de rugby”, aşa cum a fost cunoscut în Argentina, a stârnit şi dezbateri pe mai multe teme precum violenţa, efectul de turmă, masculinitatea sau alcoolismul în rândul tinerilor.

Sportivi condamnați la închisoare pe viață


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Iorgu
1 an în urmă

Asta da justitie, nu ca la noi, ocrotitoarea infractorilor, justitie progresista impusa din afară! Totusi, era mai corect pedeapsa capitala, scapa omenirea de niste jeguri.

Barbu Gh.
Răspunde la  Iorgu
1 an în urmă

Nu prea e impusă din afară. Excepție făcând pedeapsa capitală.
Mai sunt impuse, de ioropeni, prostiile ălea cu condițiile de detenție, dar în rest sunt „opera”mafioților mioritici.

Barbu Gh.
1 an în urmă

Parcă seamănă a justiție, nu?
La noi cu cât e mai gravă fapta, cu atât ia mai puțin.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare