Expres

Informații despre tichetele de vacanță – 2023

Informații despre tichetele de vacanță.

Angajații din instituțiile de stat vor beneficia și în acest an de tichete de vacanță în valoare de 1.450 de lei pentru un salariat.

Ministerul Finanțelor a transmis în acest sens:

„Potrivit prevederilor art.1 alin.(1), alin.(2) și alin.(2ˆ4) din OUG nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, cu modificările și completările ulterioare pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condiţiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanţă.

Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”.

Articole asemănătoare

Informații despre tichetele de vacanță

Tichetele de vacanță au termen de valabilitate un an de la data emiterii. Potrivit OUG nr. 8/2009, fiecare voucher de vacanță este valabil dacă are înscrise următoarele menţiuni:

  • emitentul şi datele sale de identificare;
  • valoarea nominală a tichetului de vacantă;
  • angajatorul şi datele sale de identificare;
  • numele, prenumele şi codul numeric personal ale angajatului care este în drept să utilizeze tichetul de vacanţă;
  • spaţiul destinat înscrierii perioadei în care a fost utilizat şi aplicării ştampilei unităţii afiliate;
  • interdicţia unităţii afiliate de a plăti diferenţa în bani dintre valoarea tichetului de vacanţă şi valoarea pachetului de servicii către utilizatorii tichetelor de vacanţă;
  • perioada de valabilitate a utilizării tichetului de vacanţă.
  • Emitenţii tichetelor de vacanţă au obligaţia de a asigura circulaţia tichetelor de vacanţă în condiţii de siguranţă.

Tichetele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de titular, pe baza actului de identitate. Cei care încearcă să le comercializeze riscă amenzi usturătoare de până la 10.000 de lei, potrivit OUG nr.8/2009.

„(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei acceptarea de către unitatea afiliată spre comercializare a tichetelor de vacanţă de către alte persoane decât titularul tichetului de vacanţă. (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei şi retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenţei de turism acceptarea de către unităţile afiliate de tichete de vacanţă pentru achiziţionarea de servicii care nu îndeplinesc condiţiile pachetului minim de servicii prevăzut la art. 1 alin. (7).  (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei fapta unităţii afiliate de a da rest în bani la tichetul de vacanţă”, s-a mai relatat în comunicatul Ministerului Finanțelor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

Ce bine, ce minunat este sa fii haita asistata. Are grija statul sa-ti dea bani si de concediu. Doar trebuie sa te si odihnesti dupa ce zaci un an de zile la birou nefacand nimic.

Willy
1 an în urmă

Un ticket de vacanta ar fi bun si pentru slugoiul latrator putinist raoghey/barbughey. S-ar duce si el la gagicusu Putin, mai stam si noi linistiti. Poate il trimite si un sejur complet pe front, sa se sacrifice pentru putin, comunism… Citeşte mai mult »

Raoke
Răspunde la  Willy
1 an în urmă

Boschetare, nu ai raspuns la intrebare. Ai mai da cu piciorul in femeile in varsta? Ai mai da cu copita in mamele si bunicile noastre? Asa cum scriai ca vrei sa dai in ele, in data de 27.Oct. 2021. Sa… Citeşte mai mult »

Back to top button