O profesoară va primi despăgubiri din partea părinților a doi elevi
O profesoară va primi despăgubiri din partea părinților a doi elevi
O profesoară din Cluj Napoca va primi despăgubiri din partea părinților a doi copii care au denigrat-o pe Internet. Profesoara i-a dat în judecată pe cei doi copii și a cerut 50.000 de lei drept draune morale.
Femeia a reclamat faptul că înaintea începerii anului școlar 2018-2019 un elev dintr-o clasă la care era profesoară și dirigintă, clasa a VII-a, a postat o caricatură a sa pe un grup de Whatsapp, apoi a folosit-o ca imagine de grup, iar apoi a distribuit-o și pe Facebook. Fapta s-a repetat în decembrie 2018 cu o altă imagine, notează Clujjust.ro.
Un al doilea elev, în 2019, a creat o pagină de Facebook cu numele profesoarei, iar la poza de profil a folosit imaginea realizată de primul elev.
Mama celui de-al doilea elev a solicitat respingerea acțiunei profesoarei că fiind nefondată, recunoscând că elevul a creat pagina de Facebook, dar că a doua zi a șters contul. Mai mult, mama elevului a susținut că el a fost deja pedepsit, pentru că i s-a scăzut nota la purtare și că incidentul a fost traumatizant și pentru el.
Ea a povestit că după incident, profesoara a chemat un polițist la școală, iar agentul de poliție i-a spus copilului că „Mama ta va merge la închisoare pentru ce ai făcut”, lucru care s-a dovedit a fi traumatizant pentru el și că merge la psiholog pentru că are atacuri de panică.
Și mama primului elev a respins acțiunea profesoarei, susținând că băiatul ei este un elev excepțional și că „prin priceperea sa la tehnologie a fotoshopat o poză în spirit de glumă, în condițiile în care porecla reclamantei în școală, de peste 30 de ani, este de notorietate și toată lumea așa o identifică”.
„Părinții au mințit pe alocuri”
Judecătorul a criticat atitudinea părinților, punctând că pe alocuri au mințit în apărările lor.
“Prin urmare, câtă vreme minorii au săvârşit o faptă cu caracter ilicit, care a adus atingere onoarei şi reputaţiei reclamantei, iar în speţă nu s-a dovedit faptul că părinţii minorilor ar fi exoneraţi de răspundere civilă, urmează că sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de art. 1372/NCC pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestora, iar instanţă apreciază că modalitatea optimă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei constă, atât din plata unor despăgubiri, cât şi din prezentarea publică de scuze, în condiţiile art. 253/NCC, motiv pentru care va dispune în acest sens şi, în consecinţă, va obliga pârâţii să achite reclamantei suma de 30.000 lei, cu titlu de despăgubiri şi, totodată, va obliga pârâţii la publicarea, pe cheltuială proprie, a prezenţei hotărâri într-un cotidian local de largă audienţă”, a hotărât instanța.
O profesoară va primi despăgubiri din partea părinților a doi elevi
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.