Delicte

O femeie cu handicap grav, obligată să se prostitueze

O femeie cu handicap grav, obligată să se prostitueze

Doi bărbați din Constanța au fost reținuți de polițiști pentru că ar fi obligat patru persoane să se prostitueze.
Printre cele patru victime se află și o persoană cu afecțiuni psihice, dar și cu grad accentuat de handicap, de vulnerabilitatea căreia indivizii ar fi profitat din plin.

Femeia ar fi fost exploatată sexual atât în România, cât și în Austria, timp de 10 luni.

Propuși pentru arestare preventivă

Cei doi bărbați sunt investigați pentru trafic de persoane, proxenetism, și deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu.
„În luna octombrie a anului 2021, unul dintre bănuiți ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției, o persoană, speculând starea de vădită vulnerabilitate a acesteia (diagnosticată cu afecțiuni psihice și încadrată în grad accentuat de handicap).

În realizarea scopului infracțional, în intervalul octombrie 2021 – august 2022, cei doi bănuiți ar fi transportat și adăpostit persoana vătămată la diferite adrese din România și Austria, în vederea exploatării acesteia”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.

În dosarul deschis pentru trafic de persoane, proxenetism, dar și deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu, polițiștii au făcut și 5 percheziții domiciliare în județul Constanța.
De asemenea s-a reținut că, în perioada noiembrie 2017 – septembrie 2022, cei doi bărbați ar fi determinat 4 persoane să practice prostituția pe teritoriul României și Austriei și ar fi înlesnit activitatea acestora, prin identificarea și închirierea de locuințe, postarea de anunțuri pe internet, racolarea clienților, transportarea și protecția acestora, obținând sume de bani din activitatea desfășurată.

În perioada iulie 2021 – februarie 2022, bărbații ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției, de către 4 persoane vătămate”, transmit reprezentanții Poliției.

O femeie cu handicap grav, obligată să se prostitueze. În urma audierilor, procurorii au decis ca cei doi bărbați să fie reținuți și propuși pentru arestare preventivă, potrivit Digi24.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Raokurkubei si barbughey fara educatie si fara suflet. N-au mama, n-au tata. Niste lepre. Bine ca i-a prins.

Raoke
Răspunde la  Willy
1 an în urmă

Boschete, au scos-o la produs pe sora-ta? Handicapul ei il ai si tu? Ca sunt genetice. Devianti de-ai tai au scos-o, vilighei. Din aia anormali ca tine care ar fi dat cu copita in babute. Noi nu uitam, anormalule, noi… Citeşte mai mult »

Back to top button